x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Schumacher, mutat la neurochirurgie? Primele veşti pozitive despre soarta marelui campion de Formula 1, de la spitalul din Grenoble

Schumacher, mutat la neurochirurgie? Primele veşti pozitive despre soarta marelui campion de Formula 1, de la spitalul din Grenoble

de Istvan Deak    |    06 Apr 2014   •   14:10
Schumacher, mutat la neurochirurgie? Primele veşti pozitive despre soarta marelui campion de Formula 1, de la spitalul din Grenoble

Fostul campion mondial german de Formula 1, germanul Michael Schumacher, spitalizat de trei luni în Franţa după un grav accident la schi, "prezintă momente de conştienţă şi de trezire", a anunţat vineri purtătoarea sa de cuvânt, Sabine Kehm.

"Michael face progrese. El prezintă momente de conştienţă şi de trezire. Noi suntem permanent alături de el în această lungă şi dificilă luptă, împreună cu echipa spitalului din Grenoble, şi rămânem încrezători", a scris Kehm. Purtătoarea de cuvânt nu a oferit însă detalii suplimentare despre sănătatea lui Michael Schumacher: "Este absolut necesar pentru a respecta intimitatea lui Michael şi a familiei sale, dar şi pentru a lăsa echipa medicală să lucreze în linişte".

Sabine Kehm a dorit să adreseze încă o dată mulţumiri "pentru toate mesajele de simpatie şi de susţinere primite neîncetat".

Michael Schumacher se află internat de 14 săptămâni într-un spital din Grenoble, după accidentul de schi pe care l-a suferit în staţiunea Meribel din Alpii Francezi, la 29 decembrie 2013. În vârstă de 45 de ani (împliniţi la începutul lui ianuarie), Schumacher a fost supus unor complicate intervenţii chirurgicale, fiind cufundat într-o comă artificială imediat după accident. La o lună după accident, medicii au anunţat că au început procedurile de trezire treptată a pacientului din coma indusă, avertizând că procesul ar putea dura foarte mult timp. Veşti pozitive nu au existat până la aceste declaraţii.

Motiv constant de speculaţii

Starea de sănătate a campionului german est un motiv constant de speculaţii, iar anturajul său a reiterat, în numeroase ocazii, că singurele informaţii valide sunt cele difuzate de apropiaţii săi ori de echipa medicală.
Alain Ducardonnet, medic şi jurnalist, a oferit, pentru BFMTV, o analiză a situaţiei anunţate de managerul de comunicare al familiei Schumacher.

Întrebat dacă după trei luni de inerţie acest mic pas făcut de Schumacher reprezintă o veste bună, acesta a explicat că da, căci până acum nu a existat nimic special în timpul comei artificiale. "Medicii au încercat să-l trezească, dar, în mod evident, acest lucru nu s-a petrecut cu prea mare succes. De data asta, pare că mişcă ceva. Dar termenii de momente de conştienţă şi de trezire sunt cuvinte extrem de generice", spune specialistul francez.

"Aceasta înseamnă, atunci când coma artificială este îndepărtată, că răspunde poate unor ordine simple precum deschide ochii, strânge mâna. Se ciupeşte pielea pentru a se vedea dacă simte durerea. Sunt primele gesturi care trebuie făcute pentru a se aprecia conştienţa. Singura problemă este să ştim dacă Michael Schumacher poate fi menţinut în comă spontană şi să nu fim obligaţi să-l cufundăm din nou în comă artificială. Deocamdată nu ştim nimic despre asta, pentru că nu există informaţii pe această temă. Nimeni, la momentul acesta, nu este capabil să spună cum va evolua situaţia", explică sursa citată.

Cât timp va trebui să aşteptăm până să aflăm ce se va întâmpla cu Michael Schumacher? "Progresul este extrem de lent. Nu avem, la acest moment, examene care să ne permită să evaluăm potenţialul recuperării. Aici este adevărata problemă. Toate tomografiile, RMN-urile pe care le putem face dau o idee despre ce se petrece, bineînţeles, dar nu spun nimic despre funcţionalitate. Abia în momentul în care vom putea face un examen neurologic complet vom putea vorbi despre sechele", a mai explicat sursa citată de BFMTV.

Presa germană, foarte prudentă

Presa germană preferă prudenţa, când vine vorba despre ve[tile bune despre Schumacher. Der Spiegel se întreabă ce vor să spună exact prin "momente de conştienţă" cei care comunică informaţii despre campion. "Este un luptător şi nu e genul de om care să abandoneze lupta", scriu cei de la Abendzeitung despre Schumacher.

Alţii se bucură, aşteptând să afle mai mult: "Este cea mai bună veste a anului", scrie Berliner Zeitung, citându-l pe fostul manager al lui Schumacher, Billy Weber.
Pe Twitter, fanii se încurajează unii pe alţii:"Se pot petrece şi miracole", scriu unii, iar alţii punctează:"Welcome Back Schumi, dar parcă niciodată n-ai fost aşa de lent".

Transferul

Cotidianul sportiv francez L’Equipe scrie chiar, în numărul de sâmbătă, că Schumacher ar fi părăsit secţia de reanimare a spitalului din Grenoble şi a fost transferat la neurochirurgie.

Întrebat ce părere are despre aceste ve[ti, Denis Safran, şeful secţiei de anestezie-reanimare a spitalului european Georges-Pompidou din Paris, a afirmat că este dificil să se tragă concluzii în legătură cu starea de sănătate a lui Schumacher, în lipsa unor detalii suplimentare. "Ar putea un semn bun. Începe să aibă reacţii de trezire reală, dar, în lipsa unor detalii, e complicat de făcut aprecieri". "În fond, după trei luni, nu este totul pierdut, poate dura chiar mai mult", declară acesta.

Un alt medic, Alain Simon, afirmă că "această fază ar putea să se întindă pe mai multe luni, dar rămâne, totuşi, un motiv de speranţă". "Este o veste bună, dar trebuie să rămânem prudenţi", îndeamnă şi profesorul Philippe Decq, neurochirug la spitalul Henri-Mondor (Creteil), pentru BFMTV.

×