x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Scriitorul rus Dmitry Glukhovsky, condamnat la 8 ani de închisoare pentru că a criticat războiul Rusiei în Ucraina

Scriitorul rus Dmitry Glukhovsky, condamnat la 8 ani de închisoare pentru că a criticat războiul Rusiei în Ucraina

de Redacția Jurnalul    |    16 Aug 2023   •   19:00
Scriitorul rus Dmitry Glukhovsky, condamnat la 8 ani de închisoare pentru că a criticat războiul Rusiei în Ucraina
Sursa foto: Twitter

Dmitry Glukhovsky, autor al mai multor romane printre care şi cele din franciza Metro după care au fost inspirate jocurile video, a fost condamnat în lipsă la opt ani de închisoare în urmă cu câteva zile.

Scriitorul a fost găsit vinovat pentru că ar fi răspândit informaţii false despre războiul Rusiei în Ucraina, inclusiv pe contul său de Instagram.

Glukhovski a fost judecat în lipsă, fiind plecat din Rusia încă din aprilie 2022, potrivit AP News.

El a scris că războiul lui Putin declanşat în Ucraina „a devenit tot mai teribil şi mai inuman pe zi ce trece, iar pretenxtul este tot mai nesemnificativ şi fals”.

„Metro 2033” este un roman postapocaliptic în care protagonistul este un tânăr rus pe nume Artyom care trăieşte într-o staţie de metrou din Moscova alături de comunitatea sa în urma unui război nuclear dintre Federaţia Rusă şi Statele Unite ale Americii, patrulând în tuneluri subterane şi lucrând în fabricile de ciuperci.

Ororile Rusiei postapocaliptice descrise în roman se regăsesc ilustrate şi într-un joc video produs de studioul ucrainean din Malta, 4A Games.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: Dmitry Glukhovsky condamnat inchisoare