Hegseth a deschis briefingul de presă spunând că forțele americane „au lansat o lovitură de precizie în mijlocul nopții (de sâmbătă spre duminică, n.r.) împotriva a trei instalații nucleare din Iran”.
Scopul a fost „distrugerea sau degradarea severă a programului nuclear iranian”, informează Hegseth, potrivit Sky News.
„A fost un succes incredibil și copleșitor”, declară el. „Am devastat programul nuclear iranian”, mai spune oficialul.
„Când președintele Donald Trump vorbește, lumea ar trebui să asculte”, a mai spus, apoi, Pete Hegseth.
Potrivit lui Hegseth, Trump a declarat „timp de peste un deceniu că Iranul nu trebuie să obțină o armă nucleară” și, datorită deciziei de aseară, „ambițiile nucleare ale Iranului au fost anihilate”.
Această operațiune a fost "lovitura finală" dată programului nuclear al Teheranului, susține Hegseth, care descrie planul președintelui Trump drept „îndrăzneț” și „genial”, potrivit Sky News.
„Când președintele vorbește, lumea ar trebui să asculte. Iar armata SUA (...) este cea mai puternică armată pe care a cunoscut-o vreodată lumea - nicio altă țară de pe planeta Pământ nu ar fi putut efectua operațiunea pe care președintele Șefilor de Stat Major o va prezenta în această dimineață”, mai spune el.
Cu toate acestea, Trump „caută pacea", continuă Hegseth, adăugând că Iranul „ar trebui să aleagă această cale”. Secretarul Apărării a reafirmat, de asemenea, că Iranul nu ar trebui să riposteze, așa cum a subliniat președintele aseară.
„Fiecare american implicat în această operațiune a avut o prestație impecabilă și vreau să-mi exprim recunoștința și față de aliații noștri din Israel", adaugă el. „Statele Unite nu caută războiul, dar permiteți-mi să fiu clar - vom acționa rapid și decisiv atunci când poporul nostru, partenerii noștri sau interesele noastre sunt amenințate”, mai spune Hegseth.
(sursa: Mediafax)


