Când se spune că lipsa de exerciţiu fizic costă, preţul plătit nu se măsoară doar în riscuri pentru sănătate ci, de-a dreptul, în bani. O echipă de cercetători din Australia a evaluat costul global al sedentarismului: peste 67 de miliarde de dolari.
Studiul a fost coordonat de Meldoy Ding, cercetătoare a Universităţii Sydney prin analiza datelor din 142 de ţări, reprezentând 93% din totalul populaţiei globului. “Estimând, în premieră, această povară economică, sperăm ca asta să ducă la investiţii în metode simple şi ieftine, la nivel global, de a-i stimula pe oameni să facă mişcare”, a explicat Ding. Cercetătorii au urmărit atât costurile directe ale îngrijirii medicale de care au nevoie persoanele cu maladii cronice provocate şi de sedentarism (boli ale inimii, diabet, cancer de colon şi de sân), cât şi costurile indirecte, traduse în reducerea productivităţii. După ce au tras linie, au concluzionat că sedentarismul vine la pachet cu o notă de plată de 67,5 miliarde de dolari, dintre care 54 de miliarde reprezintă costurile directe, iar 13,7 miliarde sunt pierderile provocate de scoaterea din producţie a persoanelor care se îmbolnăvesc de maladii asociate cu inactivitatea fizică. Doar îngrijirea persoanelor cu diabet de tip II presupune aproape 38 de miliarde de dolari. „Trebuie subliniat că lista de mişcare joacă un rol important într-un număr mare de boli, iar noi ne-am concentrat doar asupra a cinci dintre ele. Prin urmare, costul direct la care am ajuns este foarte, foarte conservator”, spune Ding.