x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Semn de încălzire a relațiilor dintre Rusia și Turcia

Semn de încălzire a relațiilor dintre Rusia și Turcia

23 Iun 2016   •   16:31
Semn de încălzire a relațiilor dintre Rusia și Turcia

Ministrul de externe al Turciei a fost invitat la summitul Consiliului ministerial al ţărilor participante în Organizaţia pentru Cooperare Economică de la Marea Neagră (OCEMN) de la Soci în conformitate cu obligaţiile Rusiei în calitate de preşedinte (prin rotaţie) al organizaţiei, a declarat joi purtătoarea de cuvânt a Ministerului de Externe al Federaţiei Ruse, Maria Zaharova, informează agenţia de presă TASS.

"La reuniunea Consiliului ministerial al OCEMN, care se va desfăşura la Soci, la 1 iulie, sunt invitaţi toţi miniştrii de externe, ţările membre şi observatorii care participă la lucrările acestei organizaţii. Este ciudat că se scoate în prim plan o persoană din toate cele invitate. Înţeleg că interesul este mare", a spus Zaharova.

"Invitaţia de a lua parte la cea de-a 34-a reuniune a Consiliului ministerial a fost trimisă Ministerului de Externe al Turciei. Aceasta este obligaţia noastră", a declarat Zaharova, subliniind că "Rusia are o atitudine scrupuloasă faţă de obligaţiile sale."

"În 29 iunie-1 iulie, la Soci va avea loc festivitatea de încheiere a preşedinţiei Rusiei în OCEMN. În 29-30 iunie va avea loc reuniunea demnitarilor de rang înalt, iar la 1 iulie - reuniunea Consiliului miniştrilor de externe al OCEMN. În timpul acţiunii, va fi făcut bilanţul unei activităţi dinamice pe multe planuri a acestei organizaţii în perioada ianuarie-iunie anul curent. În timpul preşedinţiei ruse, agenda de lucru a fost una bogată", a punctat purtătoarea de cuvânt a diplomaţiei ruse.

OCEMN a fost înfiinţată în 25 iunie 1992 ca iniţiativă regională. Din mai 1999, după intrarea în vigoare a Statutului său, ea este o organizaţie internaţională. Din ea fac parte Albania, Azerbaidjanul, Bulgaria, Georgia, Grecia, Republica Moldova, România, Rusia, Serbia, Turcia şi Ucraina, iar drepturi de observatori au alte 12 ţări şi 4 organizaţii.

Următorul preşedinte al OCEMN va deveni Serbia. AGERPRES

×
Subiecte în articol: relatiile rusia turcia