x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Serbia se înarmează. A prezentat, în premieră, mai multe echipamente militare

Serbia se înarmează. A prezentat, în premieră, mai multe echipamente militare

30 Apr 2022   •   22:25
Serbia se înarmează. A prezentat, în premieră, mai multe echipamente militare
Sursa foto: Aleksandar Vuciuc/antena3

Serbia a prezentat, astăzi, sistemul de apărare aeriană FK-3 achiziționat din China, scrie dpa.

"Am reuşit recent să investim mai mulţi bani şi rezultatul este că ne-am echipat armata cu resurse moderne", a declarat preşedintele Aleksandar Vucic la un show aviatic şi de prezentare de arme de pe aeroportul militar Batajnica, din apropierea Belgradului.

Anterior, Statele Unite a avertizat Serbia să nu cumpere acest sistem de apărare. 

Acesta este capabil să lovească avioane, rachete și drone și se bazează pe sistemul rusesc S-300.

Acordul de achiziţie a fost semnat în 2019 iar la începutul acestei luni, China a livrat primele componente.

În plus, armata sârbă a prezentat, în premieră, și sistemul de apărare aeriană rusesc Panzir, cumpărat în 2020.

Cu această ocazie, Vucic a anunțat că negociază cu Franța pentru livrarea a 12 avioane de luptă Rafale. 

Serbia este un aliat tradițional al Rusiei dar și-a depus și cererea de aderare la UE. La Adunarea Generală ONU, Belgradul a condamnat invazia rusă în Ucraina dar nu s-a alăturat sancțiunilor economice impuse de țările occidentale. 

Nu vrea să adere la NATO dar participă, ca și Finlanda și Suedia, la programul Parteneriatul NATO pentru pace.
 

 

×
Subiecte în articol: serbia China fk-3 franta Rusia