x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Serbia şi Muntenegru, posibilă aderare la Uniunea Europeană

Serbia şi Muntenegru, posibilă aderare la Uniunea Europeană

07 Feb 2018   •   12:42
Serbia şi Muntenegru, posibilă aderare la Uniunea Europeană

Serbia şi Muntenegru s-ar putea alătura Uniunii Europene din 2025, potrivit Comisiei Europene, în condiţiile în care integrarea rapidă în Uniunea Europeană a şase ţări din Balcanii de Vest este promovată de 12 state membre, scrie The Guardian.

Aspiraţia anului 2025 nu este “o dată ţintă şi nici un termen limită”, a spus reprezentanta Uniunii pentru Afaceri Externe şi Politică de Securitate, Federica Mogherini. Aceasta a mai afirmat că aceste ţări vor putea să adere la Uniunea Europeană doar pe baza meritelor, ceea ce reprezintă întărirea legilor justiţiei şi combaterea crimei organizate şi a corupţiei.

Dintre cele şase ţări din Balcanii de Vest care aşteaptă aderarea la Uniunea Europeană, doar Serbia şi Muntenegru au început discuţiile de aderare, însă Mogherini a afirmat că şi restul le pot prinde din urmă. Albania şi Macedonia sunt privite ca făcând progrese semnificative, în timp ce Bosnia-Herţegovina şi Kosovo sunt mult în urmă.

Preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a afirmat că anul 2025 are rolul de a “încuraja, astfel încât părţile implicate să muncească din greu”. Acesta a declarat că ţărilor nu li se va permite aderare până nu îşi rezolvă disputele în legătură cu graniţele.

 

×