x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Serviciu secret: China, Rusia şi Iranul încearcă să influenţeze alegerile din SUA

Serviciu secret: China, Rusia şi Iranul încearcă să influenţeze alegerile din SUA

24 Iul 2020   •   21:12
Serviciu secret: China, Rusia şi Iranul încearcă să influenţeze alegerile din SUA

China, Rusia şi Iranul prezintă cele mai mari riscuri de influenţare a rezultatului scrutinului prezidenţial programat în Statele Unite în noiembrie, avertizează Centrul american pentru Contrainformaţii şi Securitate (NCSC), potrivit site-ului de ştiri Axios.com.

"China a intensificat eforturile de influenţare pentru a configura mediul politic din SUA, pentru a exercita presiuni asupra personalităţilor politice considerate că se opun intereselor chineze şi pentru a contracara criticile la adresa Beijingului", afirmă William Evanina, directorul Centrului american pentru Contrainformaţii şi Securitate (NCSC).

"Obiectivul persistent al Rusiei este acela de a slăbi Statele Unite şi a diminua rolul nostru pe plan mondial. Utilizând o serie de eforturi, inclusiv troli şi alte grupuri din domeniul Internetului, Rusia continuă să amplifice dezinformarea în SUA, în scopul subminării încrederii în procesul nostru democratic şi pentru denigrarea a ceea ce consideră sistemul antirus din SUA", a adăugat oficialul citat.

"Iranul încearcă să submineze instituţiile democratice din SUA şi să divizeze ţara în perspectiva alegerilor. Eforturile Iranului se concentrează pe acţiuni de inflenţare în mediul online, de genul amplificării dezinformării pe reţelele de socializare online şi redistribuirii conţinutului antiamerican", subliniază William Evanina.

Administraţia Donald Trump a ordonat, miercuri, închiderea urgentă a Consulatului Chinei din oraşul american Houston, în contextul deteriorării relaţiilor bilaterale. Washingtonul a justificat măsura prin necesitatea "protejării proprietăţii intelectuale americane şi a informaţiilor private ale cetăţenilor americani". În replică, Administraţia Chinei a închis Consulatul SUA din Chengdu.

Rusia şi China încearcă să influenţeze rezulatul scrutinului prezidenţial programat în Statele Unite în noiembrie, a afirmat recent Joseph Biden, potenţialul candidat democrat la funcţia de preşedinte. "Ştiam dinainte, iar acum vă pot garanta că ştiu, întrucât am început să primesc din nou rapoarte de informare. Ruşii încă sunt implicaţi în tentative de a delegitima procesul nostru electoral", a declarat Joseph Biden în cursul unui eveniment pentru colectarea de fonduri electorale. "De asemenea, China şi alţii sunt implicaţi în activităţi menite să ne facă să pierdem încrederea în rezultatul alegerilor", a subliniat Joseph Biden.

Serviciile de informaţii americane au concluzionat că Rusia a încercat să influenţeze rezultatul scrutinului prezidenţial desfăşurat în SUA, în 2016, în favoarea lui Donald Trump, care a câştigat scrutinul.

 

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: alegeri influentate sua