x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Shimon Peres spitalizat pentru o aritmie, a anunţat cabinetul său

Shimon Peres spitalizat pentru o aritmie, a anunţat cabinetul său

24 Ian 2016   •   22:36
Shimon Peres spitalizat pentru o aritmie, a anunţat cabinetul său

Fostul preşedinte israelian Shimon Peres, laureat la Premiului Nobel pentru Pace, a fost internat duminică în spital din cauza unor dureri în piept şi a unei "artimii", a făcut cunoscut o purtătoare de cuvânt, citată de AFP.

Shimon Peres, în vârstă de 92 de ani, va petrece noaptea într-un spital din Tel Aviv "sub observaţie şi pentru analize", a precizat aceasta într-un comunicat.

El a ieşit din spital marţi, după ce a fost internat cinci zile şi operat în urma unui accident cardiac calificat drept minor.

Unul dintre artizanii acordurilor de pace de la Oslo în 1993, Shimon Peres a primit Premiul Nobel pentru Pace în 1994, împreună cu fostul premier israelian Yitzhak Rabin şi fostul preşedinte al Autorităţii Palestiniene Yasser Arafat, ambii decedaţi.

Ultimul om politic provenit din generaţia părinţilor fondatori ai Israelului aflat încă în viaţă, Peres, ministru în mai multe guverne, şi-a asumat în mai multe rânduri funcţia de prim-ministru şi apoi pe aceea de preşedinte al statului, între 2007 şi 2014.

La 92 de ani, Shimon Peres a rămas în mod special activ în cadrul Centrului Peres pentru pace, care promite coexistenţa paşnică între evrei şi arabi. 

×