x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul Ştiri Externe Silvester, spionul care venea din frig

Silvester, spionul care venea din frig

de Mihaela Matachita Publicat la 06 Apr 2010 00:00 Modificat la 06 Apr 2010 00:00

Un diplomat suedez, cu numele de cod Silvester, a transmis Rusiei documente confidenţiale despre sistemul de comunicaţii al Uniunii Europene, a relatat AFP.

Tabloidul suedez Expressen a relatat "cazul Silvester", citând un transfug în SUA, Serghei Tretiakov, fost agent al Serviciului rus de Informaţii Externe (SVR). Dar autorităţile suedeze au negat că a fost vorba de spionaj, potrivit publicaţiei newyorkeze The Local.

CÂRTIŢA
"Ne-a transmis cantităţi mari de informaţii şi documente, inclusiv privind modul în care state ex-sovietice încercau să se apropie de UE şi NATO", a declarat tabloidului suedez Serghei Tretiakov. Tot el a spus că diplomatul al cărui nume nu a fost dezvăluit a fost recrutat de SVR la sfârşitul anilor '90 la New York şi a avut contacte regulate cu serviciile ruse între 1999 şi 2000, oferind documente clasificate privind sistemul european de informaţii interne Coreu (Correspondance europeene), o reţea de comunicaţii în domeniul politicii externe. "Era foarte valoros. Ne oferea acces constant şi pertinent la informaţii la zi", a mai spus agentul rus, refugiat în SUA din anul 2000. "Documentele pe care le-am primit de la Silvester erau legate, între altele, de conflictul din Kosovo şi erau evident de mare interes pentru Rusia", a precizat agentul, care a activat sub acoperire diplomatică la misiunea permanentă a Rusiei la ONU.

DETERGENTUL
Silvester activează în continuare în Ministerul suedez de Externe şi a recunoscut că a avut contacte cu "reprezentanţi" ruşi, dar a calificat acuzaţiile lui Tretiakov ca "necorespunzând realităţii".

Serviciul de contrainformaţii suedez Sropo a fost informat de CIA în legătură cu activităţile diplomatului, iar procurorul Tomas Lindstrand a deschis o anchetă pentru spionaj în 2002. Aceasta a fost abandonată după numai trei luni, deoarece informaţiile la care a avut acces Silvester au fost considerate ca având în principal un conţinut politic. "Pentru ca o astfel de activitate să fie considerată spionaj, sunt necesare probe că informaţiile transmise ameninţau securitatea naţională şi este dificil în cazul în care informaţiile au un conţinut politic", şi-a justificat decizia procurorul Lindstrand.

Expressen aminteşte că Tretiakov a făcut şi în ianuarie 2008 dezvăluiri incendiare, deconspirând mai mulţi diplomaţi britanici, canadieni şi americani care ar fi spionat în favoarea Rusiei.

×
Subiecte în articol: externe