Singapore, unul dintre cele mai scumpe locuri unde îți poți cumpăra o mașină, nu va mai permite înamatricularea de noi mașini începând cu februarie 2018, dar a afirmat că va mări numărul mașinilor destinate transportului în comun, scrie The Guardian.
Guvernul va tăia rata anuală de creștere a numărului automobilelor de la 0,25% la 0%, potrivit autorităților de reglementare în transporturi. „Având în vedere constrângerile de spațiu, este o perspectivă limitată cu privire la expansiunea rețelelor de transporturi și de șosele”, a anunțat Autoritatea de Transport.
Orașul a 5,6 milioane de oameni a impus deja o cotă în privința numărului de autovehicule vândute și numărul celor aflate pe șoselele sale, evitând aglomerația masivă în trafic, specifică altor orașe asiatice.
Singapore a impus deja o taxă pentru cei care își doresc să-și cumpere o mașină, numită „certificat de drept”. Acest certificat este valabil 10 ani, iar prețul normal al acestuia este de 37,000 de dolari.
O Toyota Corolla Altis, un sedan cu cinci uși, poate costa în jur de 81,500 de dolari în Singapore, preț care include și certificatul necesar pentru a putea cumpăra o mașină. Astfel, un autoturism din gama medie costă în Singapore de patru ori mai mult decât în SUA.
Singapore a extins rețeaua feroviară cu 30% și a adăugat noi rute și capacități pentru rețeaua de autobuze. În prezent, Singapore are una dintre cele mai eficiente infrastructuri din lume.