Un tribunal din Indonezia a cerut ca două companii farmaceutice să plătească mai multor familii, ale căror copii fie au murit, fie au fost grav răniți din cauza consumului de sirop de tuse toxic, până la 60 de milioane de rupii, echivalentul a 3.850 de dolari, informează Reuters.
Mai bine de 200 de copii au murit din cauza acestei intoxicații, iar alți 120 au supraviețuit, unii dintre ei suferind traume fizice care au dus dificultăți financiare pentru părinți.
Tribunalele indoneziene au adus în discuție, în timpul audierilor, iresponsabilitatea companiilor farmaceutice, inclusiv în ceea ce îi privește pe producătorii locali de medicamente, dar și pe unii furnizori. În vizorul autorităților a intrat inclusiv agenția națională pentru alimente și medicamente (BPOM).
În 2022, aproximativ 20 de familii au intentat un proces civil împotriva agenției, a Ministerului Sănătății și a mai multor companii.
Judecătorii tribunalului din Jakarta Central au găsit vinovate două companii, un producător de medicamente, Afi Farma, și un furnizor, CV Samudera Chemical, pentru intoxicațiile produse.
Ministerul Sănătății și BPOM au fost exonerați de orice vină.
Tribunalul a cerut companiilor să plătească daune părinților, ceea ce a dus la despăgubiri de 50 de milioane de rupii pentru familiile în care copiii care au murit și 60 de milioane de rupii pentru familiile celor răniți.
Totuși, părinții au cerut inițial 3,4 miliarde de rupii pentru fiecare copil decedat și 2,2 miliarde de rupii pentru supraviețuitori.
Avocata părinților, Siti Habiba, a declarat că familiile sunt dezamăgite de decizie, considerând că despăgubirile sunt insuficiente.
De asemenea, ea a criticat tribunalul pentru că nu a tras la răspundere Ministerul Sănătății și BPOM. Documentul instanței nu include motivația deciziei.
Anul trecut, un tribunal penal a găsit producătorul de medicamente Afi Farma din Java de Est vinovat pentru neglijență și a trimis la închisoare mai mulți învinuiți pentru că nu au testat ingredientele furnizate de partenerul lor.
Siropurile conțineau etilen glicol (EG), un compus utilizat în produse precum lichidul de frână și antigel, prezent în siropuri într-o concentrație de 99%, în condițiile în care standardele internaționale permit doar 0,1% EG, considerat sigur pentru consum.
(sursa: Mediafax)