x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Slovenia - Presedintele zen

Slovenia - Presedintele zen

de Irina Cristea    |    13 Sep 2006   •   00:00
Slovenia - Presedintele zen

Slovenii au un presedinte cu care nu se plictisesc. Pe langa certurile frecvente cu membrii Guvernului sau cu reprezentantii Bisericii, el scrie carti despre regasirea sinelui si promoveaza medicina naturista.

Janez Drnovsek este un personaj cu vechime pe scena politica din Slovenia. Din 1992 pana in 2002 a fost premierul tarii, al doilea de la obtinerea independentei de Iugoslavia, fiind apoi ales sef al statului, cu un mandat ce expira la anul. Recent, a anuntat ca nu intentioneaza sa candideze pentru inca cinci ani in functia suprema. Decizia sa nu inseamna ca politica de cursa lunga l-a obosit sau l-a plictisit. Pur si simplu, Janez Drnovsek s-a schimbat radical si si-a descoperit noi preocupari, scrie publicatia International Herald Tribune.

SCRIITOR SI SFATUITOR. Atunci cand nu are consultari cu guvernantii si cand nu e ocupat sa isi infiinteze propriul partid, presedintele da sfaturi despre gasirea echilibrului interior, a linistii si a integritatii. O face atat in cartea sa intitulata "Ganduri despre viata si cautarea sinelui", ajunsa best-seller in Slovenia, cat si pe pagina web personala. Acolo, printre disertatii despre Iisus si energia pozitiva, strecoara si sfaturi legate de medicina naturista. Toate probate pe pielea lui, in conditiile in care de un an si jumatate nu a mai lasat nici un medic sa se apropie de el, scrie IHT. Desi in iunie a lesinat in timpul unei ceremonii oficiale, Janez Drnovsek sustine ca se simte foarte bine, ca nu mai crede in medicamente si in terapiile conventionale. Descoperirea "energiei pozitive" l-a determinat sa vrea sa-si impartaseasca experienta cu cat mai multa lume. "Vreau sa ii ajut pe oameni. E un efect al felului in care am evoluat, in care mi-am dezvoltat constiinta sinelui", a declarat presedintele, care a fost diagnosticat cu cancer la rinichi in urma cu sapte ani. Secretul supravietuirii sale ar fi, dupa cum spune chiar el, tocmai detasarea de problemele pragmatice tipice politicii si concentrarea asupra adevaratelor valori ale vietii.

×
Subiecte în articol: externe