Romanii sunt atasati si de Statele Unite, si de Uniunea Europeana si se numara printre cei mai mari admiratori ai politicii externe promovate de seful Casei Albe, George W. Bush, releva un studiu dat publicitatii de Societatea Academica Romana.
Romanii au sentimente calde fata de multe natii ale globului, dovedind inca o data ca sunt sociabili si iubitori, releva rezultatele sondajului de opinie Tendinte Transatlantice 2006, lansat ieri de Societatea Academica Romana si German Marshall Fund. Unele tendinte, precum pasiunea pentru Uniunea Europeana, manifestata de 82% dintre intervievati, sau pentru Statele Unite ale Americii (73%), sunt binecunoscute. Relevant este faptul ca, dintre toate popoarele intervievate, nimeni nu iubeste Uniunea Europeana mai mult decat noi, iar in ceea ce priveste dragostea pentru SUA, suntem depasiti doar de americani. Mai noi sunt pasiunile romanilor fata de poporul palestinian (45%), China (56%) sau Turcia (52%). Printre popoarele pe care le iubim cel mai mult se numara Franta, Germania, Spania si Italia, cu procentaje intre 75% si 78%, sentiment justificat probabil si de mostenirea comuna, dar si de recentul exod al muncitorilor din Romania in cautare de un trai mai bun in aceste tari. Surprinzator, sentimentele vizavi de Israel se situeaza la un nivel neutru, de 51%, iar fata de Iran, la un nivel aproape "rece", de 42%. In contrast, bulgarii sunt chiar mai ostili decat noi Iranului, cu o proportie de simpatie de doar 28%. DESPRE POLITICA. In ciuda sentimentelor proamericane fara egal in Europa, romanii isi mentin o anumita distanta fata de masurile luate de Casa Alba. Doar 42% dintre cei chestionati s-au declarat de acord cu modul in care presedintele SUA, George W. Bush, gestioneaza politica internationala. Interesant este faptul ca aceasta este cea mai mare rata de sustinere de care diplomatia lui Bush are parte in Europa, dar si in propria tara. Doar americanii si polonezii mai au o parere buna despre politica externa promovata de presedintele SUA (40%). Sondajul dat ieri publicitatii mai arata ca, odata intrati in UE, romanii vor fi dispusi sa accepte ca trebuie sa joace cum le canta Bruxellesul. Astfel, 47% dintre participantii la sondaj au spus ca Romania va trebui sa respecte decizia Uniunii de a interveni militar intr-o anumita zona, chiar daca nu ar fi de acord cu aceasta. De altfel, aproape 55% sunt de parere ca UE ar trebui sa isi intareasca forta militara.Citește pe Antena3.ro