x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Soros este alungat și din Turcia

Soros este alungat și din Turcia

27 Noi 2018   •   11:10
Soros este alungat și din Turcia
Sursa foto: JAN VAN DE VEL

„Fundaţia pentru o Societate Deschisă” a lui George Soros a anunţat, luni, că a decis încetarea activităţilor sale în Turcia, la câteva zile după ce preşedintele turc, Recep Tayyip Erdogan, l-a acuzat pe miliardar că încearcă să divizeze şi să destrame naţiuni.

Fundaţia a precizat că a fost ţinta unor „acuzaţii lipsite de temei” în media turce, ceea ce îi face imposibilă continuarea activităţii. Fundaţia a fost vizată şi de o anchetă recentă a Ministerului turc de Interne, care a încercat să demonstreze o legătură între această organizaţie şi protestele masive din zona parcului Gezi din Istanbul, în urmă cu cinci ani. „Aceste eforturi nu sunt noi şi sunt în afara realităţii”, spune „Fundaţia pentru o Societate Deschisă”, anunţând că va cere lichidarea judiciară şi îşi va dizolva operaţiunile în cel mai scurt timp posibil. Unul dintre fondatorii săi în Turcia a fost arestat recent, sub acuzaţia că l-a sprijinit pe un activist încarcerat, într-o tentativă de răsturnare a guvernului prin proteste de masă.

„Celebrul evreu ungur Soros trimite oameni în toată lumea pentru a diviza şi destrăma naţiuni şi foloseşte banii mulţi pe care îi are în acest scop”, a spus Erdogan.

 

×
Subiecte în articol: soros turcia erdogan