x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Spania introduce concediu special pentru urgențe climatice

Spania introduce concediu special pentru urgențe climatice

de Redacția Jurnalul    |    29 Noi 2024   •   10:45
Spania introduce concediu special pentru urgențe climatice

La o lună după inundațiile devastatoare din octombrie, guvernul spaniol a luat o decizie fără precedent: angajații vor primi până la patru zile de concediu plătit pentru a evita deplasarea la serviciu în timpul situațiilor meteorologice extreme.

Măsura vine ca răspuns la criticile aduse companiilor care și-au obligat angajații să vină la muncă în timpul inundațiilor din 29 octombrie, ignorând alertele roșii emise de meteorologi.

Dezastrul s-a soldat atunci cu 224 de victime, fiind cele mai grave inundații din istoria recentă a Spaniei.

„Vrem să ne asigurăm că niciun lucrător nu mai este expus riscurilor în timpul urgențelor climatice", a explicat Yolanda Díaz, ministrul muncii, într-un interviu pentru televiziunea publică RTVE. Ea a subliniat că atunci când autoritățile emit o alertă de risc major, angajații trebuie să rămână acasă.

Pe lângă cele patru zile de concediu special, angajații vor putea opta și pentru program redus de lucru în situații de urgență, folosind un mecanism legal care există deja.

Firmele care și-au pus angajații în pericol în octombrie s-au apărat spunând că autoritățile nu le-au informat la timp și că alertele pe telefon au venit prea târziu. Noua lege, inspirată după un model similar din Canada, vine să clarifice exact responsabilitățile în astfel de situații.

„În fața celor care neagă schimbările climatice, guvernul spaniol își asumă politici concrete de protecție a mediului și a oamenilor", a mai declarat ministrul muncii.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: Spania concediu special urgente climatice