x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Spania închide discotecile și interzice fumatul pe străzi! România prelungește programul teraselor!

Spania închide discotecile și interzice fumatul pe străzi! România prelungește programul teraselor!

de Dan Constantin    |    14 Aug 2020   •   16:13
Spania închide discotecile și interzice fumatul pe străzi! România prelungește programul teraselor!
Sursa foto: Hepta

Spania revine la măsuri mai stricte pentru protecția împotriva coronavirus. De vineri, 14 august, se închid discotecile iar fumatul în spații deschise , fără respectarea distanței este interzis.Măsurile se aplică pe întreg teritoriul național.Spania a înregistrat o creștere a cazurilor noi de infectări, care au ajuns joi la 3000. 

 În România, Orban a anunțat că la cererea patronilor de restaurante, programul teraselor se prelungește cu o oră, până la ora 24. Numărul de cazuri noi în România este în creștere, ultima statistică difuzată fiind de 1415 noi bolnavi.

×