x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Spania plafonează prețurile la gaze naturale și scade costurile la electricitate

Spania plafonează prețurile la gaze naturale și scade costurile la electricitate

14 Sep 2021   •   10:19
Spania plafonează prețurile la gaze naturale și scade costurile la electricitate

În timp ce premierul român Florin Cîțu spune că nu poate lua decizii pentru protecția consumatorilor cu privire la prețurile energiei, motivând că acest lucru contravine normelor UE, autoritățile de la Madrid au decis plafonarea prețurilor la gazele naturale, precum și reducerea și redirecționarea profiturilor companiei energetice pentru scăderea costurilor la utilități.

"Vom lua acele profituri extraordinare pe care le fac companiile energetice şi le vom transfera către consumatori", a anunțat Pedro Sanchez, citat de Reuters.

Taxa specială pe electricitate se va reduce la 0,5%, de la 5,1%.

Redirecţionarea profiturilor de la companiile de utilităţi va fi utilizază pentru plafonarea preţurilor gazelor naturale şi reducerea costurilor cu energia pentru consumatori.

Măsurile vor fi adoptate, astăzi, de executiv. 

Totodată, este așteptată suspendat impozitul pentru generare de 7% şi extinderea reducerii TVA până la sfârșitul acestui an.

Noile decizii vor duce la scăderea veniturilor guvernamentale cu 1,4 miliarde de euro, după cum a precizat premierul.

Creșterea prețurilor la energie este provocată de creșterea cererii și a certificatelor pentru emisii în UE.

Guvernul spaniol inițiază aceste măsuri în sprjinul consumatorilor, în timp ce prim-ministrul român

 

×
Subiecte în articol: Spania electricitate gaze energie