Primele elemente ale anchetei referitoare la atentatele de duminică din Sri Lanka, al căror cel mai recent bilanţ a ajuns la 310 morţi, indică faptul că acestea au fost comise ca represalii la masacrul de la moscheile din Christchurch, Noua Zeelandă, de două grupări islamiste locale, a declarat marţi ministrul adjunct al apărării, Ruwan Wijewardene, transmit AFP, dpa şi Reuters.
'Investigaţiile preliminare au relevat că ceea ce s-a petrecut în Sri Lanka a fost comis ca represalii la atacul împotriva musulmanilor la Christchurch', a afirmat în parlament ministrul adjunct al apărării, referindu-se la masacrul comis la 15 martie de un extremist australian în două moschei din al doilea oraş al Noii Zeelande, masacru soldat cu 50 de morţi.
Atentatele 'au fost comise de National Thawheed Jama'ut împreună cu JMI (Jammiyathul Millathu Ibrahim)', a adăugat Wijewardene.
'Ar trebui să luăm măsuri imediate pentru a interzice orice astfel de organizaţie care are legături cu elemente extremiste', a mai spus ministrul adjunct al apărării.
Cel puţin 310 persoane au fost ucise în opt atacuri separate produse duminică, de Paştele catolic, în trei biserici din Negombo, Batticaloa şi Colombo, precum şi în hoteluri de lux. AGERPRES
Traficul este restricționat duminică după-amiază pe DN1, Ploiești-Brașov, în zona stațiunii Bușteni, din cauza unui accident de circulație.
Potrivit Centrului Infotrafic din Inspectoratul General al...
UPDATE. Polițiștii au stabilit identitatea cadavrului descoperit carbonizat într-o mașină aflată pe un câmp de la marginea Timișoarei. De asemenea, polițiștii au și o ipoteză legată de moartea...
Un copil de 14 ani a căzut duminică într-un lac din localitatea Cipău, județul Mureș, și a ajuns sub gheață. Pompierii voluntari și localnicii au reușit să îl scoată pe băiat, care a fost transportat cu...
Un accident în care au fost implicate două mașini a avut loc duminică după-amiaza pe șoseaua Gheorghe I. Sisești din București.
Potrivit ISU București, în total, au fost înregistrate cinci victime, trei...
Noi proteste au loc, duminică, în Olanda, faţă de restricţiile antiepidemice impuse de Guvern, iar zeci de persoane au fost reţinute în cursul nopţii după încălcarea interdicţiei de circulaţie.
Numeroşi...
Comitetul Național de Coordonare a Activității de Vaccinare împotriva Covid (CNCAV) a anunțat că până duminică s-au programat pe platforma electronică pentru vaccinare 842.300 de persoane, în cadrul etapei a d...
Hotelul Triumf din inima Bucureștiului este lăsat de izbeliște, în degradare, după incendiul din luna septembrie, spune primarul Sectorului 1, Clotilde Armand, care este de părere că pentru această distrugere...
În ultimii 30 de ani, Moldova a fost ocolită de investiții, a declarat, duminică, președintele Camerei Deputaților, Ludovic Orban, la evenimentele care marchează, la Focșani, Unirea Principatelor...
Ancheta în cazul angajaților școlii din Capitală unde au fost depistate persoane infectate cu SARS-CoV-2, tulpina nouă din Marea Britanie, a fost extinsă.
Reprezentanții Ministerului Sănătății au transmis,...
Premierul în funcţie al Israelului, Benjamin Netanyahu, îl va trimite la Washington pe directorul serviciului israelian de informaţii Mossad, Yossi Cohen, pentru a prezenta Administraţiei Joseph Biden solicitările...
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, duminică, avertizare cod portocaliu de viscol în zonele înalte din Carpații Meridionali. În Banat, Carpații Occidentali și Meridionali este cod galben de...
Turiștii care au petrecut weekendul pe Valea Prahovei se întorc acasă, duminică, iar traficul pe DN 1, spre Capitală, se desfășoară în condiții de aglomerație.
Centrul Infotrafic al Poliţiei Române...
Un număr de 1.816 de cazuri noi de coronavirus au fost înregistrate duminică, în România, iar 54 de români au murit din cauza SARS-CoV-2, informează Grupul de Comunicare Strategică.
În urma testelor...
Toate persoanele cu vârstă peste 11 ani, care intră pe cale ariană sau maritimă în Franța, din țările spațiului european, au obligația de a prezenta, pe lângă testul COVID-19 negativ, efectuat cu 72 de ore...
Peste 1.000 de ieșeni au participat, duminică, la evenimentele care au marcat Unirea Principatelor și au protestat față de întârzierea construirii autostrăzii A8, Autostrada Unirii. Nervos, unul dintre...