Statele Unite vor reactiva posibilitatea utilizării "opţiunii militare" în cazul în care Iranul nu va respecta termenii acordului preliminar în domeniul nuclear, afirmă secretarul de Stat american, John Kerry, într-un interviu acordat postului Al-Arabiya.
"Încălcarea de către Iran a acordului preliminar în domeniul nuclear va readuce pe agendă opţiunea militară", a spus Kerry. "Iranul va fi judecat după fapte, nu după vorbe", a dat asigurări şeful diplomaţiei Statelor Unite.
Statele Unite şi Uniunea Europeană au suspendat, timp de şase luni, o serie de sancţiuni economice impuse Iranului, după ce regimul de la Teheran a sistat activităţi nucleare sensibile, în conformitate cu acordul nuclear preliminar încheiat cu Grupul P5+1 (SUA, Marea Britanie, Franţa, Rusia, China şi Germania). Organizaţia Iraniană pentru Energie Atomică (OIEA) a anunţat suspendarea activităţilor de purificare a uraniului la nivelul de 20%. Măsura a fost confirmată de Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică (AIEA).