5 octombrie 2009
BAE, ANCHETĂ ÎN SUA
Departamentul american de Justiţie vrea să analizeze contractele încheiate de compania BAE Systems în Europa şi în Africa. SUA studiază deja un contract în valoare de 43 de miliarde de dolari al firmei britanice BAE Systems cu Arabia Saudită, relatează The Independent on Sunday, potrivit Mediafax. În Europa, BAE Systems a făcut tranzacţii cu România, Austria şi Cehia. În Marea Britanie, compania este acuzată de Biroul pentru combaterea fraudelor grave (SFO) de plata a milioane de euro drept mită pentru obţinerea de contracte în Tanzania, Africa de Sud, Cehia şi România. Acum, Departamentul de Justiţie din SUA vrea să ştie dacă aceste contracte au încălcat propriile sale norme. Potrivit cotidianului britanic, SFO şi Departamentul Justiţiei ar fi avut un schimb de informaţii neoficial pe această temă, urmând ca o cerere oficială pentru obţinerea de detalii să fie depusă în curând.
VICTIMĂ ROMÂNCĂ
O româncă în vârstă de 48 de ani se numără printre victimele alunecării de teren provocate de ploile abundente din Sicilia. Anunţul a fost făcut de Protecţia Civilă, care a identificat până în prezent 12 cadavre din totalul de 22 de morţi, relatează Corriere della Sera, citat de Mediafax. Românca a fost identificată drept Monica Balascuja şi a murit în localitatea siciliană Scaletta Zanclea, unde s-au prăbuşit numeroase case.
ANTICIPATE
Grecii s-au prezentat ieri la vot în cadrul legislativelor anticipate. Potrivit AFP, Partidul Socialist (Pasok) trece drept favorit în faţa formaţiunii Noua Democraţie (ND) a premierului Costas Caramanlis. Ajuns la putere în 2004 şi reales în 2007, Caramanlis a convocat alegerile la jumătatea mandatului, spunând că Guvernul are nevoie de acest vor de încredere din partea populaţiei pentru a adopta măsurile de austeritate preconizate pentru a face faţă consecinţelor crizei economice mondiale. Premierul riscă să piardă acest "pariu", întrucât adversarii socialişti, condus de Giorgios Papandreou, sunt creditaţi cu peste 49% din voturi. Pentru Papandreou, care a suferit două înfrângeri în faţa lui Caramanlis, în 2004 şi 2007, acest nou scrutin este crucial.
Citește pe Antena3.ro