x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Strasbourg: Peste 200 de autoturisme, incendiate de Revelion

Strasbourg: Peste 200 de autoturisme, incendiate de Revelion

01 Ian 2020   •   20:30
Strasbourg: Peste 200 de autoturisme, incendiate de Revelion

Peste 200 de maşini au fost incendiate la Strasbourg în noaptea Anului Nou, dublu faţă de anul trecut, a anunțat miercuri „Francetvinfo”, citând „France Bleu Alsace”.

Situaţia este comparabilă celei de acum 20 de ani, constată Robert Hermann, preşedintele „Eurometropol” din Strasbourg şi adjunct al primarului însărcinat cu securitatea oraşului.

„Am revenit la perioade pe care le credeam depăşite pentru a vedea atâtea distrugeri şi parcări afectate de vehicule în flăcări”, explică acesta. Primăria a luat totuşi unele măsuri de precauţie, înlăturând maşinile scoase din circulaţie, containere şi pubele.

Această situaţie este „aberantă și afectează cartierele populare şi unele familii sunt în dificultate socială, o dată în plus din cauza acestor fapte generate de indivizi din ce în ce mai tineri”, spune Hermann. Adjunctul primarului din Strasbourg aşteaptă ca justiţia să se sesizeze rapid de această situaţie şi să riposteze.

„Toate acestea indică o voinţă manifestă, înainte de sosirea Anului Nou, de a profita de această noapte pentru a se deda la astfel de acţiuni”, a declarat Robert Hermann canalului mass-media citat.

Aceste tulburări sunt urmarea „unei luni agitate la Strasbourg”. Incendierile au fost comise cu „metodă, într-un mod sistematic în parcări, (...) maşinile fiind incendiate unele după altele cu dispozitive cu aprindere întârziată, sau cu sisteme cu jeturi de benzină şi de flăcări”, a indicat el.

Hermann doreşte instituirea unei legislaţii similare celei din Germania pentru „interzicerea petardelor în magazine”. „Este necesară o legislaţie europeană ca astfel de acţiuni să înceteze, fără a afecta petrecerile de sărbători”, apreciază adjunctul primarului, insistând că „aceste vânzări prezintă un pericol real pentru populaţie”.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: incendiere masini