x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe SUA au ramas fara solutii - Cel de-al treilea razboi mondial bate la usa

SUA au ramas fara solutii - Cel de-al treilea razboi mondial bate la usa

de Ana Ilie    |    11 Iul 2006   •   00:00
SUA au ramas fara solutii - Cel de-al treilea razboi mondial bate la usa

Intr-un moment in care lumea se indreapta cu pasi repezi spre un razboi total, presedintele american, George W. Bush, a renuntat la retorica belicoasa si pledeaza pentru "rabdare si diplomatie", semnalizand scaderea suprematiei SUA.

Lumea se afla la o rascruce. Coreea de Nord a lansat sapte rachete, Iranul continua programul de dezvoltare a armelor nucleare, Israelul intra in Fasia Gaza, talibanii s-au regrupat si ataca cu forte nebanuite trupele din Afganistan. Crizele cu potential exploziv se raspandesc cu viteza. Publicatia New York Daily News considera ca, de fapt, omenirea se afla de ceva timp in plin razboi, mai precis cel de-al treilea razboi mondial, care abia acum ar putea izbucni intr-o conflagratie deschisa. Si revista Time crede ca asistam la sfarsitul "diplomatiei cowboy-ului (n.r. presedintele american George Bush)". Ambele publicatii semnaleaza, in esenta, ca SUA incep sa-si piarda din suprematie.

PE PICIOR DE LUPTA. "Nu este clar cand a inceput cel de-al treilea Razboi Mondial. Poate dupa caderea Zidului din Berlin si sfarsitul Razboiului Rece. Sau o data cu primul atac de la World Trade Center, in 1993", scrie editorialistul Michael Goodwin, de la New York Daily News. Acesta crede ca, desi nu s-a ajuns la o dezlantuire armata de proportii, omenirea se indreapta cu pasi repezi spre o astfel de etapa.

LUPUL DEVENIT MIEL. Tocmai in acest moment crucial, presedintele George W. Bush nu mai are nici o idee despre cum ar trebui procedat. "Chiar mai rau decat izbucnirea celui de-al treilea razboi mondial este faptul ca propriul nostru sistem politic da rateuri... Uitati-l pe Bush cum da sfaturi privind rabdarea si diplomatia cu care ar trebui tratata Coreea de Nord. Acesta este omul care a tratat cu dispret atat rabdarea cat si diplomatia timp de cinci ani", atrage atentia Goodwin. Si publicatia Time priveste cu uimire transformarea belicosului Bush intr-o persoana care pledeaza pentru diplomatie. "Au disparut amenintarile intolerante, retorica «Axei Raului» si discutiile despre operatiunile de prevenire. In schimb, Bush s-a jurat sa se asigure ca «aliatii si prietenii Americii vor continua sa transmita un mesaj unificat» Phenianului, ba chiar a mentionat de sase ori cuvantul «diplomatie», scrie Time.

×
Subiecte în articol: externe razboi