SUA au avertizat, miercuri, Naţiunile Unite în legătură cu riscul ca actuala criză politică din Venezuela să degenereze într-un conflict de anvergură similar cu situaţia din Siria sau Sudanul de Sud, transmite AFP. Cel puţin 43 de persoane au fost ucise în ultimele săptămâni în ciocnirile dintre forţele guvernamentale şi opozanţii preşedintelui Nicolas Maduro, criticat pentru mod în care gestionează criza economică şi politică ce devastează ţara.
Situaţia "nu se ameliorează, se înrăutăţeşte şi încercăm să spunem că este necesar ca întreaga comunitate internaţională să zică 'respectaţi drepturile omului ale cetăţenilor voştri' sau se va îndrepta într-o direcţie spre care am văzut îndreptându-se atâtea altele", le-a declarat jurnaliştilor ambasadoarea Statelor Unite la ONU, Nikki Haley, la finalul unor discuţii în Consiliul de Securitate.
Washingtonul a cerut aceste consultări cu uşile închise în pofida obiecţiilor ridicate de alţi membri ai Consiliului care sunt de părere că criza de la Caracas nu reprezintă o ameninţare pentru securitatea internaţională.
"Am mai pornit pe acest drum - cu Siria, Coreea de Nord, cu Sudanul de Sud, Burundi, cu Myanmar", a afirmat ea. "De ce să nu acţionăm în amonte? De ce să nu încercăm rezolvarea problemei înainte să înceapă?", a continuat diplomata americană.
Caracasul, criticând acţiunea SUA la Naţiunile Unite, a acuzat Washingtonul că se amestecă în treburile sale interne. "Venezuela îşi va rezolva propriile probleme interne. Vom face asta noi singuri", a declarat ambasadorul Rafael Ramirez după reuniune. "Nu acceptăm niciun amestec", a insistat el. Nikki Haley afirmase mai devreme că Venezuela se află "în pragul unei crize umanitare", îndemnând comunitatea internaţională să acţioneze concertat "pentru a se asigura că Maduro pune capăt violenţei şi represiunii şi reinstaurează democraţia".
La rândul său, ambasadorul uruguayan Elbio Rosselli, care prezidează Consiliul în luna mai, a spus că Organizaţia Statelor Americane (OSA) şi alte instituţii regionale sunt cele mai în măsură să gestioneze criza.
Guvernul de la Caracas a decis să retragă ţara din OSA care urmează să se reunească la nivel ministerial la 31 mai în legătură cu acest dosar, mai scrie Agerpres.