x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe SUA: Democraţii obţin voturile necesare punerii sub acuzare a lui Trump

SUA: Democraţii obţin voturile necesare punerii sub acuzare a lui Trump

19 Dec 2019   •   07:08
SUA: Democraţii obţin voturile necesare punerii sub acuzare a lui Trump

UPDATE Camera Reprezentanţilor a adoptat miercuri al doilea capăt de acuzare împotriva lui Donald Trump, obstrucţionarea activităţii Congresului, din cauza refuzului său de a participa la ancheta în vederea destituirii care îl vizează, anunţă AFP.

Camera. aflată sub controlul democraţilor, a adoptat acest capăt de acuzare cu 229 de voturi pentru, 198 contra şi o abţinere, potrivit unor linii strict partizane (cu patru excepţii).

Preşedintele republican a mai fost trimis în judecată pentru abuz de putere.

Stire initiala Democraţii din Camera Reprezentanţilor au obţinut miercuri seară voturile necesare punerii sub acuzare a preşedintelui american, Donald Trump, în cadrul unei proceduri de destituire puţin întâlnite, transmit agenţiile internaţionale de presă.

Pragul a fost depăşit când 216 aleşi au aprobat capătul de acuzare pentru abuz de putere împotriva miliardarului republican, pe cale de a deveni al treilea preşedinte american trimis în proces de destituire.AGERPRES

×
Subiecte în articol: Donald Trump