x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe SUA exultă după ieșirea Marii Britanii din UE

SUA exultă după ieșirea Marii Britanii din UE

de Şerban Mihăilă    |    04 Feb 2020   •   12:24
SUA exultă după ieșirea Marii Britanii din UE

Ambasadorul Statelor Unite la Londra, Woody Johnson, a lăudat ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană, reafirmând entuziasmul președintelui Donald Trump față de noile perspective oferite de Brexit pentru trasarea unui acord comercial bilateral între Washington și principalul său aliat european, guvernul britanic. De altfel, Trump a exercitat o presiunea constată în ultimii doi ani asupra Londrei, cerând Regatului Unit să iasă din UE cât mai rapid, cu sau fără un acord cu blocul comunitar.

 

„America vă împărtășește entuziasmul și optimismul în privința numeroaselor oportunități pe care viitorul le va aduce”, se arată într-o scrisoare adresată de ambasadorul Johnson executivului britanic, la câteva ore după ieșirea oficială a Regatului Unit din UE. Invocând la superlativ relația transatlantică specială dintre cele două părți, diplomatul american a precizat că SUA și Marea Britanie vor merge „mână în mână”, pentru a înfrunta împreună provocările globale. Fără îndoială, una dintre principalele „oportunități” menționate de ambasador în scrisoarea sa este viitorul acord comercial americano-britanic, aflat, de altfel, în centrul procesului Brexit și pus pe tapet de cele două părți încă dinaintea referendumului din 2016, care a hotărât despărțirea Regatului Unit de blocul comunitar. De altfel, interdicția impusă de UE statelor membre în privința încheierii de tratate bilaterale a fost scânteia care a alimentat lupta euroscepticilor britanici în toată această perioadă. Subiectul a căpătat dimensiuni dramatice în cursa care a dus la organizarea referendumului asupra Brexit, în 2016, în momentul când fostul președinte al SUA, Barack Obama, a declarat, la solicitarea premierul britanic de atunci, David Cameron, că Marea Britanie va fi plasată „la urma listei de așteptare” pentru un tratat preferențial, dacă „îndrăznește” să părăsească UE. Intervenția lui Obama a fost primită destul de prost de publicul britanic și, potrivit multor analiști, a contribuit decis la votul în favoarea ieșirii din blocul comunitar. După instalarea la Casa Albă a președintelui Trump, încheierea unui tratat comercial bilateral privilegiat a devenit un subiect predilect al noii administrații de la Washington, care i-a încurajat constant pe britanici să părăsească UE cât mai repede, cu sau fără un acord „de divorț” cu blocul comunitar. Mai mult, Trump a exercitat în mod deschis presiuni asupra executivului de la Londra pentru a grăbi despărțirea de Bruxelles, sprijinindu-i public pe principalii artizani ai Brexit, separatistul Nigel Farage și actualul premier, Boris Johnson. Trump a spus că, odată cu părăsirea UE, Marea Britanie va fi plasată „în fruntea listei de așteptare” pentru un tratat comercial preferențial.  

 

Vrea un acord „canadian”

Între timp, premierul Boris Johnson a declarat ieri că doreşte să negocieze cu UE un acord comercial similar celui încheiat de blocul comunitar cu Canada (CETA), susţinând că pentru un astfel de tratat nu este nevoie ca Regatul Unit să se supună „la toată panoplia” de reguli comunitare cerute de Bruxelles, a anunțat Reuters. El a adăugat că, dacă nu reuşeşte să obţină un acord de liber schimb cu UE, atunci comerţul bilateral al britanicilor cu statele europene s-ar putea face în baza acordului de retragere semnat anul trecut sau în baza unui tratat asemănător celui pe care blocul comunitar îl negociază cu Australia.

 

Acum, când Marea Britanie a recăpătat controlul asupra politicii sale comerciale, suntem nerăbdători să încheiem un acord de liber schimb, reciproc avantajos.

Woody Johnson

 

 

×