Departamentul american al Energiei va elibera 500.000 de barili de ţiţei din rezerva strategică a SUA pentru a face faţă deficitului de combustibili provocat de uraganul Harvey, aceasta fiind prima utilizare de ţiţei din rezerva strategică de după 2012, a informat joi un purtător de cuvânt de la Departamentul american al Energiei, transmite Reuters.
Cele 500.000 de barili de ţiţei (200.000 de barili de ţiţei de tip sweet crude şi 300.000 de barili de tip sour crude) vor fi livrate rafinăriei Phillips 66 din Lake Charles, statul Louisiana. Această rafinărie nu a fost afectată de uraganul Harvey, care a devastat coasta Golfului Mexic în ultimele zile.
"Departementul Energiei va continua să ofere asistenţă în măsura în care va considera că este necesar şi va continua să analizeze cererile pentru eliberarea de petrol din rezerva strategică", a precizat purtătorul de cuvânt Jess Szymanski.
Rezerva strategică de petrol a SUA a fost înfiinţată în anii 1970 şi în prezent conţine 679 milioane barili de petrol.
Aproape jumătate din capacitatea de rafinare a SUA este amplasată în zona de coastă a Golfului Mexic. Miercuri după amiaza aproximativ un sfert din capacitatea de rafinare a SUA nu funcţiona, în condiţiile în care mai multe rafinării din statele Texas şi Louisiana încercau să îşi revină după inundaţiile catastrofale şi pagubele provocate de uraganul Harvey.
Preţul benzinei în SUA a crescut după ce firma Colonial Pipeline, operatorul principalei conducte care transportă combustibili din zona de coastă a Golfului Mexic către nord-estul SUA, a anunţat va reduce livrările din lipsă de combustibili de la rafinării. AGERPRES