x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Suedia redeschide ancheta Assange

Suedia redeschide ancheta Assange

14 Mai 2019   •   19:30
Suedia redeschide ancheta Assange
Sursa foto: Kirsty Wigglesworth/AP

Suedia va redeschide ancheta care îl vizează pe fondatorul WikiLeaks, Julien Assange, în legătură cu o acuzaţie de viol, a anunţat, ieri, procuratura de la Stockholm, transmit AFP, Reuters şi dpa.

„Am decis redeschiderea anchetei”, a anunţat procuroarea adjunctă Eva Marie Persson, în cadrul unei conferinţe de presă. Ea a explicat că, în momentul de față, „sunt întrunite condiţiile pentru a solicita extrădarea lui Assange în Suedia, în baza unui mandat de arestare european, ceea ce nu se putea înainte de 11 aprilie", data arestării sale, de către poliţia britanică, la Ambasada Ecuadorului din Londra. Assange s-a refugiat în 2012 la ambasadă pentru a nu fi extrădat în Suedia, unde era acuzat de viol. La scurt timp după anunţarea arestării sale, avocata femeii care l-a acuzat pe Assange de viol în 2010 a declarat că va cere parchetului redeschiderea anchetei, ce fusese închisă în mai 2017, din „lipsă de progrese”. Fapta de care este acuzat ar urma să fie prescrisă în august 2020, a precizat Persson. Şi SUA au cerut extrădarea lui Assange, acuzându-l de conspiraţie pentru accesul ilegal la informaţii păstrate în calculatoare guvernamentale, delict pasibil cu maximum cinci ani de închisoare, conform autorităţilor americane. Dar avocaţii săi se tem că, în cazul extrădării sale, Assange ar putea fi condamnat la 35 de ani de închisoare. La 1 mai, Assange a fost condamnat de tribunalul londonez din Southwark la 50 de săptămâni de închisoare pentru încălcarea condiţiilor eliberării provizorii.

În caz de concurenţă între un mandat de arestare european şi o cerere de extrădare americană, britanicii pot stabili ordinea priorităţilor”.

Procuratura suedeză

 

×