x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Suntem vinovați pentru încălzirea globală: mit sau realitate?

Suntem vinovați pentru încălzirea globală: mit sau realitate?

de Istvan Deak    |    02 Feb 2015   •   17:56
Suntem vinovați pentru încălzirea globală: mit sau realitate?

La finalul anului trecut, la Lima, miniștrii Energiei și Mediului au negociat un acord care să urmeze Protocolului de la Kyoto. Acordul urmează să fie semnat anul acesta, la Paris. Parlamentul European a trimis o delegație formată din 12 deputați europeni pentru a susține Consiliul și Comisia în negocieri. Dar care sunt scenariile de viitor în funcție de pașii făcuți către combaterea schimbărilor climatice?

Delegația de la Parlamentul European a susținut la Lima reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, folosirea resurselor de energie regenerabile, reducerea consumului de energie și Fondul verde pentru climă.

Grupul interguvernamental privind schimbările climatice (IPCC) din cadrul Comisiei Europene a dat publicității un infografic, prezentat de site-ul Parlamentului European, în care subliniază necesitatea adoptării rapide a unor măsuri climatice eficiente.

Nivelul mării

Conform documentului citat creșterea nivelului mării din 1900 până astăzi a fost de 0,19 metri. În cel mai optimist caz, creșterea va atinge în 2100, 0,25 metri. În scenariul stabilizării se poate vorbi de 0,5 metri, iar în cel mai rău caz vom resimți o creștere de un metru.

Temperatura aerului

Creșterea temperaturii aerului până azi din timpurile pre-industriale a fost de 0,78 de grade. Scenariile stabilizării indică o creștere de 1,5 grade Celsius în 2100.  În scenariul celui mai rău caz, creșterea va fi de peste 2 grade. Efectele vor fi resimțite imediat: valuri de căldură mai multe și mai lungi; vânt pentru perioade mai lungi, pe zone mai largi și în mai multe zone; mai multe precipitații în regiuni tropicale umede; mai multe inundații.

Gaze cu efect de seră

Dintre gazele cu efect de seră se evidențiază patru categorii: bioxidul de carbon  (din combustibili fosili: cărbune, petrol, gaz), metanul (din creșterea vitelor), oxidul de azot (din fetilizatorii cu azot, combustibili fosili, anumite procese industriale), gazele fluorurate (folosite în frigidere, aparate electronice, produse farmaceutice).

Marii poluatori

Dar ce implicare are omul? Din totalul gazelor cu efect de seră, responsabilitatea pentru încălzirea globală cauzată de om este: 63% bioxid de carbon, 19% metan, 6% oxid de azot și 12% gaze fluorurate. Conform datelor din 2010, creșterea prin comparație cu timpurile pre-industriale a fost de 39% la bioxid de carbon, 158% la metan și 20% la oxid de azot.

Cine poluează cel mai mult?

Din totalul emisiilor de gaze cu efect de seră (2010), 22% proveneau din China (1,35 mld de locuitori). Locul secund aparține SUA cu 13% (314 mil de locuitori). Pe locul trei este UE28 cu 11% (507,5 mil de locuitori). Pe locurile patru și cinci, la egalitate, se află India (1,2 mld de locuitori) și Rusia (143 mil) cu câte 5%. Restul țărilor de pe mapamond însumează 44%.

×