x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Supăraţi pe Sarkozy

Supăraţi pe Sarkozy

de Irina Cristea    |    15 Noi 2010   •   21:04

Furioşi că au fost îndepărtaţi din noul Guvern, pliticienii de centru, forţa tradiţională de susţinere a dreptei în Franţa, se pregătesc să intre în competiţie împotriva lui Nicolas Sarkozy, la alegerile prezidenţiale din primăvara lui 2012, relatează AFP. După ce Sarkozy l-a desemnat tot pe François Fillon drept premier al noului Executiv de la Paris, în detrimentul fostului ministru pentru Ecologie, Jean-Louis Borloo, două formaţiuni apropiate partidului prezidenţial (UMP) par decise să nu îi mai acorde susţinere liderului de la Elysées. Jean-Louis Borloo este preşedintele unei mici formaţiuni, Partidul Radical, asociat cu UMP. Noul Centru, al doilea partid ca pondere în cadrul majorităţii, constituit în jurul fostului ministru al Apărării, Herve Morin, şi-a exprimat la rândul său amărăciunea. “Aşteptam o reprezentare mai echilibrată a sensibilităţilor majorităţii. În schimb, am văzut apărând o echipă de campanie, o echipă de campanie electorală UMP”, a spus Morin.

×