Sute de persoane, probabil arestate în timpul manifestaţiilor care au dus la înlăturarea preşedintelui egiptean, Hosni Mubarak, sunt încă date dispărute, a anunţat o organizaţie pentru apărarea drepturilor omului, citată de AFP.
"Sute de persoane au fost reţinute, însă informaţiile despre numărul lor exact nu sunt complete (...). Probabil se află în custodia armatei", a declarat Gamal Eid, directorul Reţelei arabe de informare privind drepturile omului.
Eid a cerut armatei egiptene să dea publicităţii imediat o listă cu persoanele reţinute şi să respecte drepturile acestora. El a adăugat că forţele armate realizează în prezent "o listă a deţinuţilor, pe baza motivelor arestării (...), dar aceasta nu scuză faptul că nu a anunţat încă numele şi locul de detenţie".
Conform definiţiei ONU, "dispariţiile forţate" reprezintă arestări, reţineri sau răpiri, executate de "agenţi ai statului sau de persoane sau grupuri de persoane care acţionează cu autorizaţia, sprijinul sau cunoştinţa statului, urmate de (...) ascunderea detaliilor despre soarta victimelor".
Cotidianul independent Al-Masry Al-Youm a publicat o listă cu persoane având vârste cuprinse între 15 şi 48 de ani, date dispărute în perioada 25 ianuarie - 9 februarie.
Avocatul Nassir Amin, directorul Centrului arab pentru independenţa justiţiei, a afirmat că unii dintre manifestanţi s-ar putea afla în custodia armatei, însă mulţi dintre cei dispăruţi au fost reţinuţi de poliţişti în civil, în timp ce părăseau piaţa Tahrir din Cairo.
Autorităţile egiptene nu au publicat informaţii oficiale privind persoanele arestate de la începutul mişcării de contestare a regimului lui Mubarak, soldată, conform ONU şi Human Rights Watch, cu circa 300 de morţi.