x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Taiwan: Zeci de mii de persoane au participat la parada pentru drepturile persoanelor LGBT

Taiwan: Zeci de mii de persoane au participat la parada pentru drepturile persoanelor LGBT

27 Oct 2018   •   18:30
Taiwan: Zeci de mii de persoane au participat la parada pentru drepturile persoanelor LGBT

Peste 130.000 de persoane au participat sâmbătă, în Taipei, la o paradă pentru susţinerea căsătoriei între persoane de acelaşi sex şi educaţia pentru egalitatea de gen, potrivit dpa. 

Circa 137.000 de persoane care susţin drepturile comunităţii LGBT au luat parte la evenimentul de sâmbătă, un record de participare de la prima paradă gay care a avut loc în Taiwan cu 16 ani în urmă, potrivit organizatorilor. 

În 2017, parada LGBT din Taiwan, descrisă ca fiind cea mai mare din Asia, a reunit 110.000 de persoane din 20 de ţări. 

Fluturând steaguri în culorile curcubeului, participanţii, atât din ţară, cât şi din străinătate, au mărşăluit de-a lungul a trei străzi care se intersectează în piaţa din faţa sediului administraţiei prezidenţiale. 

Tema de anul acesta a paradei este "Spune-ţi povestea, Votează pentru egalitate", în încercarea organizatorilor de a-i îndemna pe oameni să voteze la referendumul pe tema drepturilor persoanelor gay din 24 noiembrie. 

În Taiwan se vor organiza 10 referendumuri simultan cu alegerile locale din data de 24 noiembrie. Două dintre acestea se referă la drepturi egale de căsătorie pentru cuplurile de acelaşi sex şi adăugarea unor tematici LGBT în programa şcolară. Alte trei referendumuri iniţiate de conservatori încearcă să împiedice astfel de iniţiative. 

Referendumurile au un caracter juridic obligatoriu în Taiwan. 

În mai 2017, curtea constituţională din Taiwan a stabilit că legea civilă nu poate interzice căsătoriile între persoane de acelaşi sex şi a acordat legislativului un termen de doi ani pentru a le acorda acestora drepturi egale depline. 

Revizuirile legislative referitoare la dreptul căsătoriei nu au fost adoptate din cauza unei mobilizări masive a opoziţiei conservatoare. 

Activiştii pentru drepturile persoanelor gay care participă la paradă au îndemnat guvernul să urmeze tendinţa globală de extindere a căsătoriilor între persoane de acelaşi sex. Unul dintre activişti, Chi Chia-wei, a subliniat că atât Germania, cât şi Australia au legalizat căsătoriile între persoane de acelaşi sex în 2017. "Demonstrează că este o acţiune de susţinere a valorilor universale şi de respect pentru drepturile omului", a declarat Chi pentru dpa.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: lgbt taiwan taipei parada