"Taiwanul nu se va lăsa intimidat, în pofida faptului că Beijingul îşi continuă exerciţiile militare în Strâmtoarea Taiwan, trecând în mod repetat linia de demarcaţie neoficială. China utilizează exerciţiile pentru a pregăti o invazie în Taiwan", a spus Joseph Wu, care a lansat un apel internațional pentru "protejarea păcii şi stabilității în Strâmtoarea Taiwan".
"Au loc exerciţii militare la scară largă, lansări de rachete, precum şi atacuri cibernetice, o campanie de dezinformare şi de coerciţie economică într-o tentativă de a slăbi moralul populaţiei în Taiwan", a precizat acesta.
China a declanșat o operațiune de proporții în zonă din cauza vizitei președintei Camerei Reprezentanților a SUA, Nancy Pelosi.
Beijingul a lansat exerciții militare de proporții în urmă cu peste o săptămână. Acestea au inclus lansări de rachete balistice şi simulări de atacuri maritime şi aeriene în spaţiul aerian şi maritim din jurul Taiwanului.
Comandamentul chinez din teatrul de operaţiuni Est a anunţat noi exerciţii militare comune antisubmarin şi de asalt maritim.
Totodată, China a impus sancțiuni Taiwanului și a oprit unele linii de comunicare cu SUA.
Și Taipeiul a ordonat exerciții cu tiruri de artilerie cu muniţie reală, simulând acţiuni de apărare a insulei împotriva unei posibile invazii chineze în sudul comitatului Pingtung. Vori fi desfășurați sute de soldați și circa 40 de obuziere.
Despre exercițiile militare ale Chinei în regiune, președintele american Joe Biden a spus "Mă îngrijorează că se mişcă atât de mult. Dar nu cred că vor face mai mult decât atât".
Totodată, Pentagonul apeciează că Beijingul nu va invada Taiwanul în următorii doi ani.