Circulaţia metroului prin centrul Romei a fost suspendată luni timp de peste şase ore după un accident, agravând aglomeraţia cronică din capitala Italiei şi provocând preocupări privind capacitatea metropolei de a face faţă unui aflux masiv de vizitatori cu prilejul anului Jubileului, relatează DPA.
O parte din tavanul unui tunel din apropierea staţiei Spagna, care deserveşte turiştii ce doresc să ajungă la celebrele Trepte spaniole, s-a prăbuşit la trecerea unei garnituri de metrou. Compania publică de transport Atac a informat că pasagerii au fost evacuaţi şi nimeni nu a fost rănit.
Accidentul a dus la închiderea liniei A de la Termini, principala gară a Romei, până la Ottaviano, o staţie din cartierul Prati, între orele locale 09.30 şi 16.00 (14.00 GMT). În scene haotice, pasagerii supăraţi au fost nevoiţi să se urce în autobuze supraaglomerate.
Responsabilul local pentru transport Stefano Esposito a declarat că o baterie care nu era foarte bine ancorată pe garnitura de metrou este posibil să fi cauzat coliziunea. El a recunoscut că şi infrastructura oraşului este în stare proastă şi că are nevoie de reparaţii.
Autorităţile locale, care în ultimele luni au fost criticate din cauza scandalurilor de corupţie şi a problemelor cronice din transportul public şi din colectarea gunoiului, fac eforturi pentru a remedia situaţia.
Roma va găzdui Jubileul catolic între 8 decembrie şi noiembrie 2016, un eveniment care ar urma să atragă peste 30 de milioane de oameni. Până în prezent nu au fost anunţate lucrări publice pentru a pregăti oraşul pentru acest aflux de vizitatori, din cauza birocraţiei şi a lipsei de fonduri, notează DPA.