Trei ambarcaţiuni ale Teheranului au încercat, miercuri, să blocheze trecerea unui petrolier britanic prin Strâmtoarea Ormuz, fiind nevoie de intervenţia energică a unei fregate aparținând Regatului Unit pentru a forţa navele iraniene să se retragă, a anunţat, ieri, executivul de la Londra, scrie „The New York Times”.
„Fregata «HMS Montrose» a fost forţată să se poziţioneze între navele iraniene şi petrolierul «British Heritage» şi a emis avertismente verbale către navele iraniene, care apoi s-au îndepărtat”, a afirmat un purtător de cuvânt al guvernului britanic. Marea Britanie a îndemnat autorităţile iraniene să „detensioneze situaţia din regiune”. De cealaltă parte, ministrul de Externe al Iranului, Mohammad Javad Zarif, a catalogat afirmaţiile autorităţilor britanice drept „lipsite de valoare”. „Se pare că petrolierul britanic a trecut. Ceea ce au spus ei şi declarațiile care au fost făcute sunt pentru a provoca tensiuni şi aceste afirmaţii nu au nicio valoare", a precizat Zarif, citat de agenţia semioficială de ştiri „Fars”. Incidentul s-a produs la aproape o săptămână după ce autorităţile din regiunea britanică Gibraltar, ajutate de forţe speciale britanice, au sechestrat un petrolier iranian, despre care se crede că transporta petrol spre Siria, încălcând sancţiunile europene impuse regimului de la Damasc. În cursul zilei de miercuri, preşedintele iranian, Hassan Rohani, a declarat că Marea Britanie va suferi „consecinţe”, ca urmare a sechestrării petrolierului iranian.
Incidentul de miercuri s-a produs în momentul în care petrolierul britanic se afla în zona intrării nordice a Strâmtorii Ormuz.
Preşedintele iranian, Hassan Rohani, amenințase Marea Britanie înainte de producerea incidentului