Criticile lansate de Annalena Baerbock, ministru de Externe şi unul dintre liderii formaţiunii Alianţa '90/Verzi, reflectă tensiuni în cadrul coaliţiei guvernamentale de la Berlin.
Deputatul Rolf Mützenich, liderul grupului Partidului Social-Democrat (SPD) din Bundestag, Camera inferioară a Parlamentului german, a catalogat atitudinea ministrului german de Externe ca fiind "nepoliticoasă şi indisciplinată", conform site-ului Tagesspiegel.de.
"Consider că atitudinea ministrului de Externe faţă de cancelarul Germaniei este falsă în acest moment", a afirmat, la rândul său, deputatul social-democrat Adis Ahmetovic. Acesta consideră că Annalena Baerbock a prezentat în mod "fals" vizita lui Olaf Scholz la Beijing, deşi deplasarea este corectă din punct de vedere politic, în contextul în care Germania este dependentă de relaţiile cu statul chinez. Afirmaţiile ministrului de Externe sunt percepute cu scepticism şi la Biroul cancelarului german, precum şi la nivelul întregului Guvern de la Berlin. Surse guvernamentale citate de site-ul Tagesspiegel.de afirmă că Annalena Baerbock încearcă să se adreseze publicului intern, deşi lumea este mult mai complexă.
Annalena Baerbock, ministrul german de Externe, a părut să critice, marţi, decizia cancelarului Olaf Scholz de a efectua o vizită în China, amintindu-i de angajamentele asumate prin programul de guvernare al coaliţiei de la Berlin şi cerându-i să modifice imediat strategia faţă de Beijing. Aflată în vizită în Uzbekistan, Annalena Baerbock a sugerat că acesta nu este momentul potrivit pentru vizita lui Olaf Scholz, un politician social-democrat (SPD), la Beijing. Întrebată dacă este oportună vizita cancelarului Scholz în China imediat după congresul Partidului Comunist prin care preşedintele Xi Jinping şi-a consolidat poziţia, Baerbock a răspuns, conform publicaţiei Der Spiegel: "Cancelarul a decis momentul acestei vizite".
"Acum este esenţial ca Olaf Scholz să semnaleze clar că problema concurenţei corecte, cea a drepturilor omului şi a recunoaşterii drepturilor internaţionale reprezintă baza cooperării internaţionale cu noi", a subliniat Annalena Baerbock, potrivit publicaţiei Süddeutsche Zeitung. Baerbock i-a amintit cancelarului Scholz că acordul coaliţiei guvernamentale de la Berlin prevede schimbarea strategiei politice faţă de China. Noua strategie este în curs de a fi elaborată de către Ministerul de Externe de la Berlin, condus de Annalena Baerbock. "Acum este determinant ca mesajul stabilit de noi în acordul de coaliţie, un mesaj pe care eu l-am adus în Asia Centrală, să fie transmis şi Chinei", a insistat Baerbock, care efectuează un turneu în Kazahstan şi Uzbekistan, în cursul căruia a pledat pentru reforme democratice, respectarea drepturilor omului şi intensificarea cooperării energetice cu Uniunea Europeană.
"Noi am stabilit clar în programul de guvernare că Republica Populară China este un partener în problemele globale. Nu ne putem decupla de la un sistem globalizat, dar China este şi competitor şi rival sistemic. Iar perspectiva noastră în politica faţă de China se va îndrepta în această direcţie, la fel ca şi în cazul cooperării cu alte regiuni ale lumii", a atras atenţia Baerbock.
Afirmaţiile virulente ale ministrului german de Externe reflectă disputele privind participaţia unei companii chineze asupra controlului Portului german Hamburg. Cancelarul Scholz a decis săptămâna trecută ca grupul chionez Cosco să participe cu o cotă de aproximativ 25% la deţinerea Portului Hamburg.
(sursa: Mediafax)