''O creştere substanţială a efectivelor şi echipamentelor militare ale NATO în ţara noastră ar îmbunătăţi securitatea şi pacea în Kosovo şi în întreaga regiune a Balcanilor Occidentali'', a spus acesta.
Misiunea KFOR se află în Kosovo din 1999, sub comandament NATO, și este alcătuită din 3.800 de militari din peste 20 de ţări.
O decizie a guvernului de la Priștina privind preschimbarea unor plăcuțe de înmatriculare sârbe a stârnit proteste de amploare în nordul regiunii, mai multe puncte de frontieră fiind blocate. Un fost polițist sârb a fost arestat. Circa 15.000 de etnici sârbi din nord resping autoritățile de la Priștina.
Kosovo și-a autoproclamat independența în urmă cu 15 ani, susținută de SUA și UE dar nerecunoscută de mai multe state europene, respectiv România, Spania, Grecia, Slovacia şi Cipru.