Testamentul “omului invizibil”. “Comoara nazistă” părăseşte Germania?

Presa speculează că tablourile ar putea ajunge în Elveţia, la muzeul de artă din Berna
Octogenarul german Cornelius Gurlitt, în apartamentul căruia au fost găsite dosite sute de opere de artă, printre care lucrări furate de nazişti de la evrei, a murit marţi, lăsând în urma sa o problemă extrem de complicată pentru statul german.

Acest bătrânel, de a cărui existenţă a aflat întreg globul după ce autorităţile i-au percheziţionat apartamentul şi i-au confiscat colecţia de 1.406 opere de artă semnate de mari maeştri ai lumii, precum Picasso, Chagall, Matisse, Renoir,  avea o existenţă aproape la limita invizibilului. Nu plătea taxe, nu era înregistrat la asigurările sociale, nu avea familie, nu comunica, ieşea din când în când din casă doar pentru cumpărături şi a merge la medic. “Omul invizibil” ascundea însă o adevărată comoară - “comoara nazistă” - în casă, singurul lucru de care i-a păsat în viaţă. A moştenit-o de la tatăl său, Hildebrand Gurlitt, negustor de artă preferat al regimului nazist. Ca să poată supravieţui, din când în când mai vindea câte o operă.

Ghinion sau şansă?
Dacă nu ar fi fost dezvăluirile jurnaliştilor de la revista germană Focus, la un an după ce “comoara nazistă” a fost confiscată pentru a-i fi verificată provenienţa şi pentru a fi evaluată, poate că nimeni nu ar fi aflat despre Gurlitt şi poate că nu ar fi existat pentru Germania anului de graţie 2013 şansa (sau ghinionul?) relansării dezbaterii privind restituirea operelor de artă jefuite în timpul celui de-al Treilea Reich.
Cornelius Gurlitt a murit în apartamentul său din cartierul Schwabing din Munchen, în prezenţa unui medic şi a unui infirmier. După o dificilă operaţie la inimă şi câteva săptămâni petrecute în spital, el a dorit să se întoarcă în apartamentul său. A primit îngrijiri zi şi noapte în ultimele săptămâni, ne-a asigurat purtătorul său de cuvânt, Stephan Holzinger.
La începutul lui aprilie, Gurlitt a încheiat un acord cu statul german pentru a restitui picturile care au făcut obiectul spolierilor nazite către proprietarii lor de drept, cu condiţia ca aceştia să fie identificaţi într-un termen de un an.

La scurt timp după anunţul privind decesul său, autorităţile germane au reacţionat marţi lăudând recenta decizie a acestuia de a respecta acordurile de la Washington, din 1998, în care 44 de state, printre care şi Germania, se angajau să găsească şi să restituie operele de artă jefuite de nazişti.

“Va rămâne meritul lui Cornelius Gurlitt faptul că a trimis un semnal, ca persoană particulară, recunoscându-şi responsabilitatea morală, pentru a găsi soluţii echitabile şi drepte”, a subliniat ministrul german al Culturii, Monika Grütter.

Testamentul
Potrivit cotidianului german Süddeutsche Zeitung, postului NDR şi tabloidului Bild, Gurlitt ar fi decis să-şi doneze colecţia unei instituţii culturale străine. Acest lucru ar figura într-un testament pe care l-ar fi redactat acesta când se afla în spital, susţine sursa citată. Ar fi vorba despre muzeul de artă din Berna, Elveţia. Contactat de agenţia germană de presă DPA, muzeul nu a dorit să comenteze informaţia, scrie Focus.

Tribunalul din Munchen a demarat procedurile în privinţa chestiunilor legatare, iar avocaţii lui Gurlitt urmează să predea testamentul său, aflat la un notar din Baden Wurtenberg.

Cornelius Gurlitt nu are urmaşi. A avut o soră, care a decedat. Cumnatul său, Nikolaus Frässle, care locuieşte pe lângă Stuttgart, nu a putut fi contactat. Mai există un verişor de-ai săi în Spania.

Potrivit Ministerului bavarez al Justiţiei – care se ocupă de cazul Gurlitt – moartea acestuia din urmă nu schimbă cu nimic acordul încheiat în aprilie între autorităţile germane privind căutarea originilor operelor şi eventuala lor restituire. “Acordul încheiat îi angajează şi pe moştenitori”, a declarat un purtător de cuvânt al ministerului regional pentru AFP.

Acest acord nu se referea la un alt stoc de 238 de opere pe care octogenarul le dosea într-o altă locuinţă, în Salzburg, Austria. Existenţa acestor tablouri, printre care 39 de picturi în ulei şi acuarele semnate tot de titani ai artei mondiale, a fost dezvăluită de presă în februarie.

“A murit. S-a încheiat ancheta”
Copleşit totalmente de de scandalul mediatic din jurul cazului său, bătrânelul Gurlitt, care prefera să scrie o scrisoare, decât să dea un telefon, s-a dotat acum câteva luni cu un site Internet pentru a oferi informaţii publicului: gurlitt.info. Asta, în timp ce dispăruse de pe firmament, autorităţile anunţând că a fost trimis la tratament într-o clinică şi pus sub tutelă. Brusc, în numele său au apărut o armată de avocaţi şi un purtător de cuvânt.

“Eu nu am vrut decât să trăiesc, pur şi simplu, alături de tablourile mele, în pace şi linişte”, scria în deschiderea paginii sale. Acum, înainte de a accesa pagina propriu-zisă, cei cinci avocaţi apăruţi din senin pentru a apăra cauza au postat un comunicat despre decesul lui Cornelius Gurlitt. “Odată cu decesul său încetează şi tutela medicală impusă de tribunal, şi ancheta”, scriu avocaţii pe site, referindu-se, probabil, doar la ancheta pentru fraudă fiscală care-l viza pe Gurlitt şi care nu s-a concretizat în nimic până în prezent.

În Germania, problema Gurlitt rămâne intactă
Timidele reacţii politice la moartea lui Gurlitt denotă jena suscitată de această poveste, scrie Le Figaro.

Sobrietatea comentariilor traduce o jenă sau o incertitudine. Decesul lui Gurlitt lasă presa şi politicienii fără glas.

“Moartea unui colecţionar german”, scrie cotidianul Süddeutsche Zeitung, care revine asupra “celui mai mare scandal din lumea artei de după război”. “Paznicul comorii paterne”, titrează Die Welt, relatând povestea tatălui negustor de artă şi a fiului, moştenitor “fantomă”. “Vroia doar să să se întoarcă la el acasă”, subliniază Frankfurter Allgemeine Zeitung, înşiruind chestiunile rămase nerezolvate după decesul lui Gurlitt.

O problemă de stat
În Germania, misterul Gurlitt s-a transformat în afacere de stat. Anchetând pe marginea operelor sale, statul federal s-a trezit confruntat cu problemele propriei legislaţii. O parte dintre tablourile obţinute în timpul perioadei naziste de către Hildebrand Gurlitt a fost achiziţionată legal, comentează Le Figaro. Alte opere scăpau de procesul restituirii din cauza termenului de prescriere. Totuşi, “comoara nazistă” era criticabilă moral. Chiar dacă situaţia octogenarului este excepţională, statutul colecţiilor realizate în anii 1930 este sub semnul întrebării şi în alte cazuri. Experţii sunt obligaţi să recunoască: multe muzee ar putea fi nevoite să dea jos de pe pereţi mai multe tablouri, dacă se iau la puricat procedurile de achiziţionare.

Ideea unei “legi Gurlitt” a “încolţit” în Germania, pentru a contesta achiziţiile făcute cu rea-credinţă în timpul perioadei naziste de către cumpărători care nu ar fi putut ignora originea operelor spoliate de nazişti de la proprietarii lor legitimi.