„Ancheta «The New York Post» arată că acţiunile neautorizate au fost comise de un angajat, iar noi luăm măsurile adecvate.”, a transmis cotidianul de orientare conservatoare. „Angajatul respectiv a fost concediat!”, a precizat tabloidul în comunicatul său, menționînd că „a retras imediat în cursul dimineţii conţinutul infam şi condamnabil de pe site-ul nostru web şi din conturile noastre de pe reţelele sociale.”
Tweet-uri care îndemnau la asasinarea lui Biden şi a democratei Alexandria Ocasio-Cortez, fuseseră publicate în cursul dimineţii de joi, adoptând formatul obişnuit al tweet-urilor acestei filiale a News Corp, imperiul mediatic al miliardarului de origine australiană Rupert Murdoch.
Un tweet care utiliza injurii rasiste împotriva primarului afro-american al New York-ului, Eric Adams, includea un link spre un articol de pe site cu acelaşi titlu ca tweet-ul.