x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Fiica unuia dintre cei aflați în submersibilul Titan spune că o consolează că tatăl ei iubea locul

Fiica unuia dintre cei aflați în submersibilul Titan spune că o consolează că tatăl ei iubea locul

de Redacția Jurnalul    |    23 Iun 2023   •   00:00
Fiica unuia dintre cei aflați în submersibilul Titan spune că o consolează că tatăl ei iubea locul
Sursa foto: Hepta

Fiica uneia dintre cele cinci persoane aflate în submersibilul dispărut în apropierea epavei Titanicului a declarat că speră în continuare în salvare, dar spune că se consolează cu faptul că știe că tatăl ei, oceanograful Henri Nargeolet, se află în locul pe care îl iubea cel mai mult.

Sidonie Nargeolet a declarat joi pentru Reuters că trăiește cu „mult stres, emoții foarte amestecate”, în timp ce căutările disperate ale submersibilului dispărut în apropierea epavei Titanicului au intrat într-o fază critică. Se așteaptă ca aerul să se termine pentru cele cinci persoane aflate la bord.

„În unele momente, am multă speranță, sunt bine, cred și am multă speranță. Dar în altele, speranța dispare și este greu de suportat, iar cu cât trece mai mult timp devine tot mai greu”, a declarat Nargeolet, în vârstă de 39 de ani, pentru Reuters, în orașul La Massana, în microstatul european Andorra, unde locuiește.

„Uneori nu verific (știrile - n.r.) pentru că nu vreau să aud că se spune că acum au un nivel foarte scăzut de oxigen. Prefer să ascult lucruri pozitive, să sper că vor continua să îi caute”, a declarat ea, adăugând că se simte ușurată știind experiența vastă a tatălui său sub apă.

„Dacă nu vor fi găsiți, va fi foarte trist pentru noi, pentru că nu îl vom mai vedea. Ceea ce îi plăcea cel mai mult era să fie într-un submarin, (în apropierea - n.r.) Titanicului. Este locul unde îi plăcea cu adevărat să fie. Aș prefera ca el (să moară - n.r.) într-un loc unde este foarte fericit”, a declarat Nargeolet, în timp ce se străduia să-și stăpânească lacrimile.

(sursa: Mediafax)

 

×
Subiecte în articol: titan submersibil oceanograf