x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Tom-Kat: Nunta anului

Tom-Kat: Nunta anului

de Irina Stoica    |    19 Noi 2006   •   00:00
Tom-Kat: Nunta anului

Doua vedete de la Hollywood, un castel bantuit si o slujba dupa ri-tualul scientologic. Ingrediente mai mult decat suficiente pentru ca nunta italiana a lui Tom Cruise cu Katie Holmes sa fie un eveniment monden fierbinte.

Nici nu se uscase bine cerneala tipografica pe tabloidele care anuntau despartiri care mai de care, de la Britney Spears si Kevin Federline pana la Jude Law si Sienna Miller, ca amatorii de mondenitati isi concentrasera deja atentia spre Italia. Pentru ca aici au decis sa isi uneasca destinele actorii americani Tom Cruise si Katie Holmes, a caror relatie dureaza de un an si jumatate. De altfel, ziua aleasa de cei doi coincide cu data in care fiica lor, Suri, implineste sapte luni.

BARFE SI SECRETE. Pregatirile pentru ceremonia care a avut loc la Bracciano, in apropiere de Roma, s-au desfasurat in mare secret. Cu o zi inainte de ceremonie, amatorii de barfe tari nu puteau decat sa improvizeze pe marginea locului unde va avea loc cununia, a pretului intregii distractii, a ritului dupa care cei doi vor spune "da" sau a rochiei pe care o va purta mireasa, care ar cam fi luat in greutate de la ultima proba. In aceste conditii, bursa zvonurilor a pus pe tapet scenarii care mai de care mai fanteziste. Ba ca Tom isi petrece tot timpul tragand de fiare la sala hotelului, ba ca parintii lui Katie nu vor fi prezenti la ceremonie, ba ca palatul inchiriat pentru nunta ar fi bantuit. Ce e sigur e ca intreaga Italia s-a umflat in pene de mandrie ca "gazduieste" unul dintre evenimentele mondene ale anului, iar italienii s-au batut sa obtina un loc cat mai in fata. Cine s-a miscat mai repede a apucat una dintre ferestrele cu vedere la castel inchiriate de primaria din Bracciano, contra sumei de 1.000 de euro. Altii, mai putin norocosi, s-au multumit sa-si rezerve locuri la hotelurile si restaurantele din oras, sperand ca, prin cine stie ce minune, vor da nas in nas cu vedetele. Mai multe agentii de presa si televiziune au rezervat elicoptere in speranta ca vor putea obtine imagini de la eveniment. Acest lucru a fost posibil pentru ca Tom si Katie n-au obtinut de la prefectura decizia de interzicere a survolarii castelului.

CASTELUL. De altfel, cladirea in sine a devenit un element-vedeta in povestea hollywood-iana consumata pe pamant italian. Localnicii au declarat jurnalistilor dispusi sa ii asculte ca o ducesa ucisa acum cateva sute de ani bantuie castelul medieval al familiei Odescalchi, construit in secolul al XV-lea pentru familia aristocrata Orsini.
ZI CU NOROC. Acum fix sapte luni se nastea Suri
Legenda spune ca sotia cu mult mai tanara a lui Paolo Giordano I Orsini, Isabella de Medici, il folosea drept cuibusor de nebunii, primindu-si amantii cu ajutorul unei usi secrete. Cand Paolo i-a descoperit infidelitatea, a hotarat sa o ucida. Si-a dus planul la indeplinire in alta locuinta a familiei, situata la Florenta, dar fantoma Isabellei a ales sa bantuie camerele castelului unde si-a trait amorurile ilicite.

SPECULATII. Mult mai "calma" decat relatia primilor ocupanti ai castelului unde se vor casatori, relatia dintre Tom si Katie nu a fost lipsita de critici sau controverse. S-a scris mult despre controlul excesiv pe care vedeta din "Misiune imposibila" insista sa il exercite asupra logodnicei sale, mai tanara cu 17 ani. De cand relatia lor a devenit publica, Katie nu s-a prea mai tinut de actorie si s-a specializat pe refuzat scenarii. Asta pentru ca, scrie presa americana, ea nu se mai poate arata pe marele sau micul ecran fara ca sotul ei si agentia lui sa isi dea acordul. Trecerea ei la religia scientologica a fost, de asemenea, subiect de speculatii, mai ales ca parintii lui Katie, catolici convinsi, nu si-au ascuns dezaprobarea fata de propovaduirile acestei grupari. Publicul s-a aratat receptiv la toate aceste barfe, fapt confirmat de succesul modest al productiilor recente avandu-l pe Tom drept protagonist.

Cand Tom Cruise a speriat lumea

Relatia dintre Tom si Katie a avut multe din ingredientele cu care publicul s-a invatat cand vine vorba de amorul dintre vedete. Vacante scumpe, bijuterii, declaratii de dragoste in direct la televizor. Spectatorii au avut insa parte si de mici socuri. De notorietate a fost declaratia prin care Tom anunta ca scentologia o instruieste pe iubita lui sa nu scoata un sunet la nastere si sa nu accepte anestezice sau calmante. Nu mai putina valva a facut tot Tom, cand a spus ca nu vede de ce n-ar consuma placenta, dupa nasterea fiicei cuplului, sau cand a inscris-o pe Katie la fitness la doua saptamani dupa fericitul eveniment.
×
Subiecte în articol: externe katie