x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Tragedie în Alpii italieni, doi alpinişti au murit şi mai mulţi au fost răniţi în urma unui accident

Tragedie în Alpii italieni, doi alpinişti au murit şi mai mulţi au fost răniţi în urma unui accident

27 Aug 2017   •   20:50
Tragedie în Alpii italieni, doi alpinişti au murit şi mai mulţi au fost răniţi în urma unui accident

Două persoane dintr-un grup de alpinişti au decedat, iar mai multe au fost rănite după ce au căzut de pe munte în Alpii italieni, informează duminică agenţia de ştiri ANSA citată de DPA. 

Victimele făceau parte dintr-o echipă ce escalada muntele Presanella din provincia Trentino, aflată în nordul Italiei. 

Nu au fost furnizate imediat mai multe amănunte cu privire la circumstanţele în care s-a petrecut acest accident. 

Mai multe elicoptere au fost mobilizate pentru a veni în ajutorul alpiniştilor. 

Accidentul vine la scurt timp după o tragedie similară petrecută duminică în Austria, în apropiere de Zell-am-See din Salzburg (vest), în care cinci persoane şi-au pierdut viaţa, iar o alta se află în stare gravă, internată la spitalul Schwarzach.AGERPRES

×