Corespondenta din Chisinau
Delegatia Republicii Moldova a solicitat Consiliului Permanent al OSCE sa inspecteze neintarziat depozitele rusesti de armament din regiunea transnistreana.
DONAT LUI SMIRNOV. Exista voci, care sustin ca patrimoniul militar disparut din depozitele armatei ruse a fost, de fapt, donat pretinsei armate transnistrene ca urmare a presiunilor internationale crescande exercitate in ultimul timp asupra Rusiei, in vederea evacuarii armamentului sau din regiunea transnistreana. Cu alte cuvinte, fortificand armata regimului separatist pro-rus de la Tiraspol, Rusia vrea sa se asigure ca va reusi sa mentina sub ocupatie militara teritoriul din stanga Nistrului, chiar si in cazul in care va fi somata sa-si retraga, in cele din urma, armamentul si trupele din Transnistria. Deocamdata nu exista insa informatii exacte despre cantitatile de armament si munitie disparute din depozitele armatei ruse, deoarece expertii OSCE n-au mai fost admisi sa le inspecteze de mai bine de zece ani.
VIZITA MISTERIOASA. Kremlinul incearca sa tempereze izbucnirile anti-rusesti ale diplomatiei moldovenesti, trimitand in vizita la Chisinau o delegatie condusa de adjunctul presedintelui Consiliului de Securitate al Federatiei Ruse, Iuri Zubakov. Acesta a declarat ca scopul vizitei sale este de a se documenta la fata locului asupra elementelor, care au condus la tensionarea relatiilor moldo-ruse. Intrevederea delegatiei ruse cu presedintele Voronin a durat foarte putin, seful statului moldovean declarandu-le din start ca au pornit de la o abordare gresita a realitatii. In opinia lui Voronin, "intre Chisinau si Moscova nu exista nici un fel de contradictii, ci doar o singura problema nerezolvata - problema transnistreana". El a mentionat ca, "Chisinaul este dispus sa mearga spre solutionarea definitiva a acestei probleme in modul cel mai corect - in primul rand, luand in calcul interesele cetatenilor din stanga Nistrului si ale populatiei Republicii Moldova in ansamblu, ca tara prietena a Rusiei, ce tinde spre integrarea in Uniunea Europeana".
OFERTA RESPINSA. In acelasi timp, la Chisinau a mai aparut o propunere de reglementare a conflictului transnistrean, intens dezbatuta. Memorandumul-surpriza pare a fi o noua tentativa de reanimare a esuatului "plan Kozak". Necunoscutii autori ai noului proiect propun crearea unui stat comun care ar urma sa se numeasca Moldavia si legitimarea, pentru o perioada nedefinita, a prezentei militare ruse in Republica Moldova. Conform unor informatii neoficiale, seful delegatiei ruse Iuri Zubakov
i-ar fi propus lui Vladimir Voronin sa accepte acest plan in schimbul reducerii tarifelor la gazele naturale rusesti si a anularii tuturor restrictiilor de ordin economic impuse Republicii Moldova in ultima vreme de catre Federatia Rusa. Presedintele moldovean a respins insa oferta.Citește pe Antena3.ro