x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Trei cetăţeni nord-coreeni, inculpaţi în SUA pentru o serie de atacuri cibernetice

Trei cetăţeni nord-coreeni, inculpaţi în SUA pentru o serie de atacuri cibernetice

17 Feb 2021   •   21:29
Trei cetăţeni nord-coreeni, inculpaţi în SUA pentru o serie de atacuri cibernetice

Trei cetăţeni nord-coreeni care au legături cu serviciile secrete au fost inculpaţi, miercuri, în Statele Unite pentru o serie de atacuri cibernetice soldate cu daune în valoare de 1,3 miliarde de dolari, anunţă Departamentul american al Justiţiei, conform agenţiei Reuters.

Potrivit procurorilor americani, Jon Chang Hyok, în vârstă de 31 de ani, Kim Il, în vârstă de 27 de ani, şi Park Jin Hyok, în vârstă de 36 de ani, au sustras fonduri, inclusiv în criptomonede, printr-o serie de atacuri cibernetice lansate în timp ce lucrau pentru Serviciul militar de informaţii din Coreea de Nord.

Departamentul Justiţiei le atribuie acestor hackeri responsabilitatea pentru atacurile cibernetice asupra companiilor Sony, AMC Theaters şi Mammoth Screen, precum şi pentru virusul informatic WannaCry 2.0.

Ambasada Coreei de Nord la sediul Naţiunilor Unite din New York nu a avut deocamdată nicio reacţie la aceste acuzaţii.

 

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: nord-coreeni arestati