x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Carte explozivă: Trump, însetat de cunoaștere: „Finlanda e în Rusia?” Tot liderul american ar fi cerut ajutorul Chinei pentru a fi reales!

Carte explozivă: Trump, însetat de cunoaștere: „Finlanda e în Rusia?” Tot liderul american ar fi cerut ajutorul Chinei pentru a fi reales!

de Şerban Mihăilă    |    19 Iun 2020   •   07:29
Carte explozivă: Trump, însetat de cunoaștere: „Finlanda e în Rusia?” Tot liderul american ar fi cerut ajutorul Chinei pentru a fi reales!
Sursa foto: Shealah Craighead

Donald Trump a încercat să obțină ajutorul Chinei pentru realegerea sa, subordonând securitatea națională a SUA intereselor și ambițiilor sale politice personale și ignorând abuzurile Beijingului în privința drepturilor omului, dezvăluie fostul consilier pentru securitate națională al președintelui american, John Bolton, într-o carte de memorii care poate zdruncina serios candidatura liderului de la Casa Albă pentru un nou mandat.

 

 

Deși se află în plin război comercial pe viață și pe moarte cu Beijingul, iar administrația sa critică în mod public încălcările drepturilor omului de către China, șeful executivului de la Washington nu a ezitat să încerce să obțină sprijinul liderului chinez, Xi Jinping, pentru a fi reales în fruntea Americii, în luna noiembrie, arată extrase din cartea explozivă „The Room Where It Happened: A White House Memoir” („Sala în care s-a întâmplat: Un Memoriu de la Casa Albă”), ce urmează să fie pusă în vânzare pe 23 iunie și a cărei apariție Casa Albă se străduiește cu disperare, încă, să o împiedice. Cartea de 577 de pagini descrie un Trump „uluitor de necunoscător în a conduce Casa Albă, ca să nu mai vorbim despre imensul guvern federal” al SUA, dar care „vede conspirații la tot pasul” și nu ezită să sacrifice interesul național pentru a-și atinge agenda politică internă. În extrasele din memoriile lui Bolton, publicate de „The Wall Street Journal”, se arată că, în deschiderea reuniunii de la Osaka, din iunie 2019, Trump a „deturnat uluitor” conversaţia cu preşedintele chinez, Xi Jinping, „spre următoarele alegeri prezidenţial din SUA, din 2020, făcând aluzie la capacitatea economică a Chinei și pledând pe lângă Xi pentru a face astfel încât să câştige”. Trump „a subliniat importanța fermierilor şi creşterea achiziţiilor chineze de soia şi grâu pe baza rezultatului alegerilor”. Fermierii americani constituie o masă electorală extrem de importantă și l-au susținut cu o majoritate zdrobitoare pe Trump în alegerile din 2016. Apoi, în timp ce senatori republicani influenţi, aliaţi ai lui Trump, acuză China fără încetare, în special pe subiecte precum gestionarea relaţiei cu Hong Kong şi modul în care îi tratează pe uiguri, președintele pare să aibă o cu totul altă viziune. Potrivit lui Bolton, „la cina din deschiderea summitului G20 de la Osaka, în iunie 2019, doar în prezenţa interpreţilor, Xi i-a explicat în linii mari lui Trump de ce a construit lagăre de concentrare în Xinjiang”. „Conform interpretului nostru, Trump a spus că Xi ar trebui să continue să construiască aceste lagăre, despre care Trump credea că este exact ceea ce se impune”, afirmă Bolton. China deține în prezent, în lagăre, un milion de uiguri și de alte minorități etnice. „Conversaţiile lui Trump cu Xi reflectă nu numai incoerenţele din politica sa comercială, ci şi interconectarea, în mintea lui Trump, între propriile interese politice şi interesul naţional american”, mai scrie Bolton.„Acest lucru şi nenumărate alte conversaţii similare cu Trump au confirmat un comportament fundamental inacceptabil, ce erodează însăşi legitimitatea preşedinţiei”, acuză el. În același registru, Bolton a confirmat și presiunile exercitate de Trump asupra Ucrainei, care au mers până la suspendarea unui ajutor militar american, pentru a determina Kievul să reia o anchetă contra rivalului democrat al președintelui, Joe Biden.

 

UK e stat nuclear? Finlanda e în Rusia? Venezuela e în SUA! 

 

Bolton mai povestește că până și secretarul de stat american, Mike Pompeo, care afişează o loialitate mai presus de orice îndoială faţă de Trump, s-a exprimat nu doar o dată critic pe la spatele președintelui, mergând până acolo încât l-a acuzat pe acesta că nu spune „decât tâmpenii”. Mai mult, sătul de amestecul ginerelui lui Trump, Jared Kushner, în politica externă a SUA, Pompeo ar fi luat în calcul chiar demisia. Bolton mai povestește că Trump nu ar fi știut că Marea Britanie este o putere nucleară și ar fi aflat acest lucru chiar în timpul unei întâlniri cu fostul premier, Theresa May, în 2018. De asemenea, el l-ar fi întrebat pe fostul său șef de Cabinet, John Kelly, dacă Finlanda face parte din Rusia.Trump, scrie Bolton, mai era convins că Venezuela face parte din teritoriul SUA ,ceea ce ar justifica o intervenție militară împotriva președintelui Maduro.

Deși în ultimii trei ani și jumătate au mai apărut relatări anedoctice despre Trump, de la foști colaboratori de-ai acestuia, dezvăluirile lui Bolton despre ajutorul cerut Chinei vor avea o mare greutate în economia alegerilor, întregind portretul unui președinte dispus să subordoneze politica externă a țării agendei sale politice personale, remarcă o serie de critici ai liderului de la Casa Albă.

 

Dacă aceste relatări sunt adevărate, nu este doar moralmente repulsiv, ci și o încălcare a îndatoririi sacre a lui Trump față de popor

Joe Biden

  

 

 

×