x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Trump este deschis la o întâlnire cu liderul nord-coreean, Kim Jong Un

Trump este deschis la o întâlnire cu liderul nord-coreean, Kim Jong Un

de Redacția Jurnalul    |    27 Oct 2025   •   16:50
Trump este deschis la o întâlnire cu liderul nord-coreean, Kim Jong Un

Președintele american, Donald Trump, declară că ar fi dispus să se întâlnească cu liderul nord-coreean Kim Jong-un în timpul vizitei sale în Asia, dacă acesta este de acord, potrivit publicației Kyodo News, citate de agenția Yonhap.

Aflat la bordul avionului Air Force One, Donald Trump a afirmat despre Kim Jong Un: „Mi-ar plăcea să mă întâlnesc cu el. Dacă ar dori să se întâlnească”.

Trump efectuează în prezent un turneu asiatic care include o vizită în Coreea de Sud, programată pentru miercuri și joi, cu ocazia reuniunii Summitului de Cooperare Economică Asia-Pacific (APEC).

Posibilitatea unei întrevederi între cei doi lideri a stârnit speculații privind reluarea dialogului diplomatic dintre Washington și Phenian, care nu au mai avut o întâlnire directă de peste șase ani.

Donald Trump a afirmat în repetate rânduri că este dispus la o întâlnire cu Kim Jong Un, susținând că cei doi au avut o relație excelentă.

De asemenea, liderul de la Casa Albă este programat să se întâlnească cu președintele chinez, Xi Jinping în marja Summitului.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: Kim Jong-un donald trump intalnire