x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Trump dă un nou termen pentru încheierea războiului din Iran: două - trei săptămâni

Trump dă un nou termen pentru încheierea războiului din Iran: două - trei săptămâni

de Redacția Jurnalul    |    01 Apr 2026   •   10:15
Trump dă un nou termen pentru încheierea războiului din Iran: două - trei săptămâni
Sursa foto: Hepta/„Vom pleca foarte curând”

Donald Trump a precizat, marți, că SUA ar putea încheia campania militară împotriva Iranului în două, până la trei săptămâni.

„Vom pleca foarte curând”, le-a spus Trump reporterilor din Biroul Oval de la Casa Albă, adăugând că retragerea SUA ar putea avea loc „în poate două săptămâni, poate trei”, potrivit Reuters.

Aceasta este cea mai concisă declarație făcută de Trump, în cadrul căreia și-a exprimat intenția de a pune în curând capăt unui război care durează de mai bine de o lună, conflict care a schimbat configurația Orientului Mijlociu, a perturbat piețe energetice mondiale și a modificat traiectoria președintelui republican, potrivit publicației citate.

Trump a adăugat că Teheranul nu trebuie să încheie un acord cu Washingtonul pentru a încheia conflictul.

„Iranul nu trebuie să încheie un acord, nu”, a declarat Trump, întrebat dacă succesul diplomatic era o condiție prealabilă pentru ca SUA să pună capăt conflictului.

„Nu, ei nu trebuie să încheie un acord cu mine”, a declarat președintele SUA.

În schimb, Donald Trump a precizat că o condiție pentru stingerea operațiunii a fost aceea ca Iranul „să fie trimis în Epoca de piatră” fără posibilitatea de a obține arme nucleare.

„Atunci vom pleca”, a declarat Trump.

Luni, premierul israelian Benjamin Netanyahu a precizat că Israelul și-a îndeplinit mai mult de jumătate din obiectivele sale militare în războiul contra Iranului și a aliaților săi, însă a precizat că nu dorește să impună un termen limită.

(sursa: Mediafax)

×
Parteneri