Candidatul prezidențial republican, care s-a adresat susținătorilor din Ohio, a făcut această afirmație după ce a repetat declarația potrivit căreia înfrângerea sa la alegerile din 2020 în fața președintelui democrat Joe Biden a fost rezultatul unei fraude electorale, scrie Reuters.
În timpul unui discurs în aer liber, Trump a prezis că, dacă nu va câștiga alegerile generale din 5 noiembrie, democrația americană va lua sfârșit.
„Dacă nu vom câștiga aceste alegeri, nu cred că veți mai avea alte alegeri în această țară”, a spus Trump.
Trump, care este urmărit penal în Georgia pentru că a încercat să anuleze rezultatul alegerilor din 2020 în acest stat, a obținut săptămâna aceasta un număr suficient de delegați pentru a obține matematic nominalizarea republicană.
O revanșă la alegerile generale cu Biden va fi probabil extrem de strânsă. Un sondaj Reuters/Ipsos de săptămâna trecută i-a găsit pe cei doi candidați la egalitate statistică în rândul alegătorilor înregistrați.
Trump și-a deschis discursul de la Dayton cu un omagiu adus susținătorilor săi care se află în prezent în închisoare pentru revoltele de la Capitoliul SUA din 6 ianuarie 2021, când au încercat să blocheze certificarea victoriei lui Biden în alegerile din 2020.
Trump i-a salutat și i-a numit „patrioți” și „ostatici”.
(sursa: Mediafax)