Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Prima lună din 2026 a fost marcată de o avalanșă de mișcări controversate, prin care Donald Trump a încercat să își impună autoritatea atât pe plan intern, cât și internațional.
De la intervenția agresivă a agenților federali în Minnesota până la tentativele de a redesena hărți geopolitice - prin presiunile exercitate asupra Groenlandei și intervenția din Venezuela - administrația de la Washington a transmis mesajul unui lider hotărât să exercite o putere aproape nelimitată.
Evenimentele recente sugerează însă că această strategie începe să se lovească de o rezistență reală.
Minnesota și contrareacția publică
Imaginile cu agenți federali mascați, desfășurați într-un stat american pentru a impune voința Washingtonului, au intrat în coliziune directă cu tradiția profundă a descentralizării puterii, înrădăcinată în cultura politică americană.
În Minnesota, această percepție a fost amplificată de împușcarea mortală a doi cetățeni americani, incidente care au declanșat proteste de amploare, indignare publică și reacții ferme ale autorităților locale contra executivului american.
Inițial, oficiali-cheie ai administrației - secretarul pentru Securitate Internă, Kristi Noem, și un înalt responsabil al Poliției de Frontieră, Greg Bovino, - au sărit în apărarea agenților ICE, prezentând cazurile într-o manieră cinică și eronată, contrazisă flagrant de dovezile video clare, răspândite pe rețelele sociale de martorii care au filmat tragediile.
Reculul a fost rapid, iar Trump l-a trimis imediat pe „țarul frontierei”, Tom Homan, în Minnesota, într-un semnal implicit de pierdere a încrederii în Noem și Bovino, doi dintre subordonații săi cei mai vocali.
Mai mult, el a discutat cu guvernatorul democrat al statului Minnesota, Tim Walz, și cu primarul democrat al Minneapolisului, Jacob Frey, și, în acelați timp, și-a atenuat semnificativ tonul public în privința protestelor la adresa sa în statul american.
Schimbarea nu a venit din convingere, ci din presiune. Solicitările unei coaliții ale liderilor de afaceri locali în vederea detensionării situației, intervențiile instanțelor față de desfășurarea agenților federali și îngrijorările exprimate inclusiv de republicani - unii aflați în curse electorale dificile - au contribuit la repoziționarea Casei Albe.
Iar mesajul pare să fie unul limpede: costurile politice ale intervenției în forță din Minnesota au devenit mult prea mari.
O problemă de sistem, nu de subordonați
În acest context, ideea că Trump ar fi fost „trădat” de subordonați prea zeloși este falsă. Dimpotrivă, Noem și Bovino au acționat exact în spiritul apetenței președintelui pentru acțiunile extreme.
De altfel, actualul cabinet american a fost alcătuit, în mod deliberat, fără vocile moderatoare care, în timpul primului mandat al lui Trump la Casa Albă, i-au mai temperat acestuia impulsurile.
Nu în ultimul rând, Trump stabilise tonul dur al politicii de imigrație încă din 2016. Apoi, după uciderea lui Good și Pretti, președintele îi denigra personal, iar pe 13 ianuarie avertiza, într-un mesaj pe „Truth Social”, adresat democraților din Minnesota, că „ziua socotelii și a răzbunării se apropie”.
Paradoxal, această radicalizare riscă să transforme imigrația - una dintre temele-cheie ale succesului său electoral - într-o vulnerabilitate.
Deși alegătorii americani au fost profund frustrați de incapacitatea administrației Biden de a securiza granița sudică, sprijinul public scade drastic, atunci când politicile contra imigranților capătă accente militarizate, discreționare și vizează persoanele fără condamnări penale.
Criza din Minnesota a scos în evidență și un alt element esențial: reziliența cadrului constituțional.
Primul Amendament, privind dreptul la protest, al Doilea Amendament, privind portul de armă, și al Patrulea Amendament, privind perchezițiile nejustificate, au devenit puncte centrale ale rezistenței legale față de administrație.
Procesele intentate împotriva desfășurării agenților ICE și audierile din instanță arată că, deși lentoarea Justiției îi permite lui Trump să avanseze rapid în primele faze ale unor acțiuni aflate la limita legalității, reacția instituțională internă începe să se coaguleze.
Recul extern: aliați mai puțin docili
Pe plan internațional, chiar dacă nu a produs victime, tentativa lui Trump de a revendica Groenlanda a provocat un șoc major în rândul aliaților NATO.
Faptul că state europene au fost nevoite să ia în calcul, fie și temporar, o posibilă intervenție americană a erodat grav încrederea în Washington.
De această dată, Trump s-a lovit de o rezistență unitară, inclusiv din partea unor aliați care anterior preferaseră politica de a face pe plac Casei Albe. Și reacțiile negative ale piețelor financiare au funcționat, din nou, ca un factor de temperare.
Mai grav pentru administrația americană este faptul că unele țări apropiate au început să caute alternative strategice.
Canada analizează un posibil acord privind vehiculele electrice cu China - o mișcare care ar lovi direct industria auto americană și ar submina obiectivele economice ale lui Trump. În mod similar, Londra face pași importanți pentru reluarea legăturilor cu Beijingul.
În America Latină, declarațiile liderului venezuelean Delcy Rodríguez, care a respins ambițiile lui Trump de a conduce de la distanță Venezuela, expun o altă limită a influenței americane.
Planul Casei Albe de a folosi companiile petroliere americane pentru a revitaliza sectorul energetic venezuelean este privit cu scepticism chiar de către aceste companii, din cauza costurilor uriașe.
Istoria tentativelor Washingtonului de a dicta traiectoria politică a regiunii este lungă și inconsecventă, fapt ce reduce și mai mult șansele unei reușite rapide.
Forță, nu omnipotență
Un avantaj pentru Trump rămâne caracterul adesea retrospectiv al mecanismelor de control constituțional. În primele luni ale revenirii sale la putere, el a reușit să avanseze rapid - inclusiv în încercarea de a slăbi agenții federale precum USAID - înainte ca instanțele să poată interveni.
În multe domenii, autoritatea executivă îi permite încă să forțeze limitele. În altele, însă, rezistența devine palpabilă, inclusiv în perspectiva unor decizii ale Curții Supreme privind legalitatea tarifelor impuse de administrație.
Firește, ambițiile unui lider care a încercat să rămână la putere, chiar dacă a pierdut alegerile din 2020, nu trebuie subestimate. Și, în aceste condiții, instabilitatea și conflictul social par inevitabile.
Totuși, primele săptămâni din 2026 arată că imaginea lui Trump ca lider autoritar, intangibil, imun la orice formă de opoziție, nu este încă consolidată. Forța sa este reală, dar nu absolută.
Citește pe Antena3.ro
