x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Trupa 'Eagles of Death Metal' vrea să fie prima care concertează la redeschiderea sălii Bataclan

Trupa 'Eagles of Death Metal' vrea să fie prima care concertează la redeschiderea sălii Bataclan

26 Noi 2015   •   18:52
Trupa 'Eagles of Death Metal' vrea să fie prima care concertează la redeschiderea sălii Bataclan

Trupa de rock americană Eagles of Death Metal, aflată în concert la Bataclan în fatidica seară de 13 noiembrie când a avut loc atacul terorist în care au murit 89 de persoane, vrea să fie prima formaţie care concertează în această sală când se va redeschide, relatează EFE.

"Vreau să mă întorc la Paris. Vreau să cânt. Vreau să fim prima trupă care cântă la redeschiderea sălii Bataclan. Prietenii noştri au venit să vadă rock şi au murit. Vreau să mă întorc acolo", a declarat Jesse Hughes, solistul trupei, într-un interviu acordat publicaţiei 'Vice'.

În acest interviu membrii trupei vorbesc despre experienţa dramatică trăită la ultimul lor concert, transformat într-un masacru când jihadiştii cu arme automate kalaşnikov şi explozibili au deschis focul asupra celor 1.500 de spectatori.

"La început am crezut că este sistemul de sunet care s-a defectat. Dar mi-am data seama repede că nu era asta şi am înţeles ce se întâmplă. Atunci Jesse a venit în fugă spre mine şi ne-am adăpostit într-un colţ al scenei. Nu ştiam dacă suntem sau nu vizaţi", a declarat chitaristul Eden Galindo.

Membrii trupei au reuşit să fugă printr-una din ieşirile laterale, dar în atentat au murit directorul de merchandising al turneului lor european, Nick Alexander, şi trei angajaţi ai Universal Music France, compania lor discografică.

Solistul Hughes a explicat că motivul pentru care au murit atâtea persoane este faptul că nu au vrut să-şi părăsească prietenii răniţi şi i-au protejat cu preţul propriei lor vieţi.

Trupa californiană a emis un comunicat de solidaritate cu rudele victimelor şi a oferit susţinere şi consolare celor care au nevoie. "Vreau să îngenunchez şi să le spun simplu: de orice aveţi nevoie. Pentru că nu există cuvinte pentru asta", a subliniat vocalistul trupei.

×